Blajul

Mircea Rusu

Galeria marilor rugbysti romani: Mircea Rusu – flanker-ul de „aur” al unei generatii de „aur”

Mircea Rusu a facut parte din exceptionala generatie a anilor ´50-´60 care a deschis rugby-ului nostru portile catre orizonturile largi ale Planetei Ovale. Si nu doar atat! Mircea Rusu a alcatuit, impreuna cu Viorel Morariu si Radu Demian, una dintre cele mai valoroase linii a treia din istoria rugby-ului nostru.

Blajul – „Mica Roma”

Mircea Rusu s-a nascut la 30 Iulie 1933, la Blaj, un oras care a avut, are si va avea, intotdeauna, o profunda rezonanta istorica pentru romani. Copilaria si-a petrecut-o in „Mica Roma”, asa cum era numit Blajul, centru al religiei greco-catolice si al culturii romanesti. A urmat cursurile liceului „Sfantul Vasile cel Mare” la care au studiat mari personalitati precum episcopii Iuliu Hossu, Vasile Suciu, Alexandru Todea, care i-a fost profesor de religie, Ioan Suciu si profesorul Iuliu Hatieganu, primul decan al Facultatii de Medicina din Cluj.

In 1948, cand vremuri de restriste amenintau Romania, copilandrul Mircea Rusu asculta, cu emotie si evlavie, ultimele predici ale episcopului Ioan Suciu rasunand in Catedrala Blajului. Curand, autoritatile comuniste aveau sa desfiinteze biserica greco-catolica, impreuna cu toate bisericile catolice de rit rasaritean, adica unite cu Roma. Episcopii greco-catolici, Ioan Suciu, Iuliu Hossu, Vasile Aftenie, Ioan Ploscaru, Alexandru Rusu, au fost arestati si intemnitati. Ioan Suciu – „Nelucu” – va sfarsi in inchisoarea de la Sighet.

Odata cu desfiintarea bisericii greco-catolice a fost desfiintat si Liceul „Sfantul Vasile cel Mare”, asa incat adolescentul Mircea Rusu a fost nevoit sa se mute la liceul „Horea, Closca si Crisan” din Alba Iulia. In acele timpuri, sportul ocupa un loc important in invatamant constituind o reflectare profunda a dictonului „Mens sana in corpore sano”. Atat la Blaj, cat si la Alba-Iulia, profesorii de sport – Emil Tamas desprinzandu-se ca figura cea mai proeminenta – au fost dascalii care au avut o importanta cruciala asupra crearii unei viziuni sanatoase in ceea ce priveste rolul educatiei fizice in formarea personalitatii elevilor

La Blaj si la Alba-Iulia, Mircea Rusu a trecut prin aproape toate probele atletice: alergarile, saritura in lungime, aruncarea greutatii, a sulitei si a discului. A urmat baschetul, voleiul si gimnastica. Dupa cum lesne se observa sportul ocupa un rol important in educatia scolarilor de atunci, iar Mircea Rusu nu a facut exceptie de la aceasta regula.

Practicand atatea probe atletice a fost, probabil, firesc ca pasiunea adolescentului din Blaj sa devina decatlonul. Atletul sau favorit era americanul Rafer Johnson, care tocmai incepuse sa se afirme la inceputul anilor ‚50 si care avea sa devina vice-campion olimpic la Melbourne, in 1956, si, patru ani mai tarziu, campion olimpic la Roma. Si nu incape nicio indoiala ca de pe pistele cu zgura ale arenelor din Blaj si Alba-Iulia, din lansarile de sute de ori a greutatii, ale sulitei si a discului, din salilele de gimnastica, din „crucile” inelelor si din rotatiile „giganticei” la bara fixa, s-a nascut forta temutelor placaje de mai tarziu „semnate” Mircea Rusu.

Intalnirea cu rugby-ul

Vitregele vremuri de atunci au facut, insa, ca lupta viitorului mare flanker sa inceapa cu mult inainte de a pasi pe un teren de rugby. Ca multi alti romani, Mircea Rusu a simtit, din plin, in acele timpuri intunecate povara unui sistem represiv care incepuse o prigoana cumplita impotriva propriilor cetateni.

Secera si ciocanul ideologiei care a chinuit Romania timp de 45 de ani au lovit si in familia Rusu. In August 1952, tanarul Mircea Rusu a reusit la examenul de intrare al Facultatii de Mecanica din cadrul Institutului de Cai Ferate din Bucuresti. Intors acasa, bucuria succesului academic s-a destramat printre lacrimile mamei care il anunta ca tatal sau fusese arestat si trimis la Canal.

Meseriasul croitor, scolit in atelierele Vienei, devenise „dusman al poporului”; Mircea Rusu a inteles repede ca o familie avand acest stigmat nu putea avea o viata usoara, iar una dintre primele masuri represive a fost eliminarea din scoala a fratelui sau mai mic. Spre norocul sau, studentul Mircea Rusu ramane la Facultate in Bucuresti, trece cu bine primul semestru, dar apoi incep problemele.

In anii dictaturii proletariatului, studentii aveau nevoie de o adeverinta de stare materiala, eliberata de Sfatul Popular, pentru a o prezenta la Facultati; pe baza acestei adeverinte studentii capatau camera la camin si cartela de masa. Dar, cum tatal sau era un „dusman al poporului”, Primaria din Blaj a refuzat sa ii elibereze adeverinta necesara. Asa incat, studentul Facultatii de Mecanica a ramas fara camin si cartela de masa. Cum s-a descurcat? „Am reusit cumva sa continui studiile fara a cere camin si masa. Solutia era sa dorm cu diferiti colegi, de la diferite camine, unde nu ma depistau drept „clandestin”, si sa mananc la „supliment”. Aceasta situatie a durat cam doi ani, perioada in care a trebuit sa renunt la sport.” – isi aminteste Mircea Rusu.

Rugby-ul era inca departe, pasiunea tanarului ardelean fiind atletismul, el urmarind, cu sfintenie, fiecare editie a Internationalelor de Atletism ale Romaniei, desfasurate pe stadionul „Republicii”. Si tot pe acest stadion a avut loc si prima intalnire cu rugby-ul. Pe 24 mai, 1953, aflandu-se la stadion cu colegii sai de facultate, Mircea Rusu a asistat la meciul de rugby Romania-Italia (scor 14-16). Rugby-ul i-a placut aruncatorului de sulita si greutati, dar lipsa caminului si a cartelei de masa reprezenta o problema majora care il impiedica sa faca si sport.

In iarna lui ´54, colegul sau Ghita, l-a instiintat ca la echipa de rugby a Institutului, mancarea era pe gratis. Pentru tanarul de 20 de ani, fara cartela si mai tot timpul flamand, invitatia era de nerefuzat! Si asa a ajuns Mircea Rusu sa joace la Locomotiva I.C.F, echipa Institutului, antrenata de Telu (nea Tilica) Diamandi. Iar „DOMNUL Telu Diamandi” –superba dovada de respect fata de primul sau antrenor! – l-a aruncat imediat in lupta, intr-un meci cu Petrolul Ploiesti desfasurat pe Parcul Copilului, transmitandu-i o indicatie foarte simpla: „Mircica, iei mingea si o culci dupa linia de poarta.”. Simplu, nu? Iar viitorul flanker al Nationalei si-a ascultat antrenorul marcand doua eseuri!

Trecerea de la Locomotiva la Grivita Rosie

Rugby-ul castigase duelul cu atletismul in sufletul si inima tanarului din Blaj, iar Mircea Rusu a continuat sa joace la Locomotiva I.C.F care evolua in Divizia B. Acolo i-a avut colegi, printre altii, pe „Costel Stanescu, Dan Stoenescu, Mircea Manole, Dumitru Zlatoianu, Gherasim, Vizitiu, dar a fost si nea Bombi si marele Ahoe. A fost o perioada de care imi aduc aminte cu placere.” – isi aminteste, astazi, cu nostalgie Mircea Rusu.

Influenta cea mai puternica a avut-o, insa, antrenorul Telu Diamandi. „A fost un om-antrenor cu mult bun simt si tact pedagogic, stia sa fie tot timpul vesel. Eu ii pastrez un loc ales in sufletul meu”. Emotionant respectul pe care il pastreaza septuagenarul de astazi Mircea Rusu primului sau antrenor, „DOMNUL” Telu Diamandi!

Sub indrumarea lui nea Tilica, tanarul din Blaj a progresat cu repeziciune si doar dupa un an el a fost selectionat in lotul de tineret. Acesta a fost momentul in care „am inceput sa cunosc lumea buna a rugby-ului”. Dar si „lumea buna” a inceput sa il cunoasca si asa s-a facut ca Gica Parcalabescu a vrut sa il aduca la Grivita, clubul care domina, in acei ani, rugby-ul romanesc. Telu Diamandi s-a lasat greu, dar, in cele din urma, in 1956, s-a induplecat si studentul de la Facultatea de Mecanica a ajuns la clubul din Parcul Copilului.

Debutul sau la Grivita a fost cu emotii si merita sa auzim intamplarea povestita chiar de „impricinat”: „In primul meu meci pe Parcul Copilului, la intrarea pe stadion, calcand intr-o groapa, am facut o entorsa. Nu spun nimic, joc pana la sfarsit cand se constata rupere de ligamente. Spunand de s-a intamplat am fost intrebat de ce nu am spus. Era sa iau bataie de la nea Gica…am raspuns ca mi-a fost rusine…chiar la primul meci…”

Mircea Rusu a ramas la Grivita, fiind unul dintre jucatorii de baza pana in 1970, cand s-a mutat la Cluj. In 1957, absolventul Facultatii de Mecanica a fost repartizat la uzinele Grivita ajungand, astfel, sa lucreze cot la cot cu toti coechipierii sai.

Ce a insemnat, pentru Mircea Rusu, perioada Grivita? O profunda experienta umana care s-a intins dincolo de granitele sportului cu balonul oval. „Aici a fost perioada de formare a mea ca jucator, aici am inteles puterea unei echipe, aici am gasit, fara sa exagerez, o familie noua, aici am inteles cat de importanta este adevarata prietenie in acest joc. Colegii mei mai varstnici, nea Gica Parcalabescu, nea Titi Cocor, nea Bombi, nea Milea, nea Gogu Soculescu, Serban, se purtau cu foarte multa prietenie cu cei mai tineri, Cotter, Stoenescu, Mladin, Morariu, Picu, Stanescu. Sau cu cei foarte tineri, Oblemenco, Irimescu, Tibuleac, Wusec, Bostan…”. Acesta a fost, de altfel, unul dintre secretele fortei echipei grivitene: profunzimea relatiilor umane intre jucatori. Iar cel poreclit Muica, datorita originii sale ardelenesti, a crescut frumos, ca si ceilalti tineri colegi, in sanul acelui colectiv de exceptie al Grivitei.

In perioada petrecuta la Grivita, Mircea Rusu a cucerit cu echipa sa 8 titluri de campion nationala si un titlu de campion al Europei, in 1964, cand Grivita a invins celebra echipa Mont-de-Marsan a fratilor Boniface, Dauga, Darrouy si Amestoy.

Dupa retragerea lui Viorel Morariu, Mircea Rusu a devenit capitan al echipei, onoare ce o va imparti, la unele meciuri, cu colegul sau de linie, Radu Demian.

Béziers – mon amour

Un loc aparte in istoria clubului grivitean si in amintirile lui Mircea Rusu, il ocupa relatia cu cluburile franceze si, in special, cu Béziers.

Dupa prima finala europeana a cluburilor, pierduta de Grivita in fata celebrei echipe Béziers (3-11), conducatorii campioanei Frantei au invitat formatia feroviara intr-un turneu de trei jocuri, in Decembrie, atunci cand campionatul francez se intrerupea pe perioada Sarbatorilor de iarna. Acest turneu a marcat inceputul unor relatii speciale intre Grivita Rosie si formatiile de club franceze. In anii urmatori, Grivita va intreprinde, in mod regulat, turnee in Franta, intalnind formatii de frunte precum Beziers, Agen, Grenoble, La Voulte.

Invitati, de obicei, in preajma Craciunului, grivitenii calatoreau, gratie bunavointei Cailor Ferate Romane, intr-un vagon cu cusete, prevazut cu un salon pentru masa si o mica bucatarie. Turneele efectuate in Franta, in cadrul carora rugbystii romani aveau sansa de a juca impotriva celor mai puternice echipe de club din Franta au avut o influenta benefica asupra dezvoltarii rugby-ului romanesc. A juca impotriva unora dintre cei mai valorosi jucatori francezi reprezenta, fara indoiala, un stimulent major pentru griviteni.

Si astazi, dupa atatia ani, Mircea Rusu isi aminteste cu placere de relatia speciala cladita intre Grivita si Beziers. Turneele intreprinse in Franta in anii ‚60, au reprezentat, fara indoiala, o experienta deosebita si nu doar pe plan sportiv.

Meciurile disputate in Franta erau intotdeauna indarjite, dar frumoase, terminandu-se cu faimosul „le troisième mi-temps”. Fiecare meci cu Beziers se incheia sub tribuna stadionului Sauclieres, acolo unde a invatat Mircea Rusu cele mai frumoase cantece de petrecere de la flanker-ul Rondi si de la Paul Dedieu, fundasul lui Beziers si al echipei Frantei. S-au legat multe prietenii atunci si Mircea Rusu nu ii uita nici astazi pe Arnal, Bolzan, Salas, Gensane, Bousquet si nici pe adversarii-prieteni de la Agen, Razat, Sitjar, Zani si Lacroix.

Echipa Nationala si linia a treia de”aur”

Remarcandu-se in meciurile de campionat, era normal ca tanarul grivitean sa fie convocat la Nationala.

Incepand, in 1958, ca rezerva a lui Emil Dumitrescu, Mircea Rusu a debutat in echipa nationala, in vara anului 1959, intr-un meci castigat impotriva selectionatei R.D.G (scor 38-6).

De la acel meci cu est-germanii, Mircea Rusu s-a impus ca titular devenind, impreuna cu colegii sai de generatie, unul dintre fauritorii unei perioade exceptionale a echipei nationale si a rugby-ului romanesc. Afirmarea in arena internationala gratie formidabilelor meciuri impotriva Frantei precum si ascensiunea Grivitei in ierarhia cluburilor europene au constituit doua dintre realizarile de varf ale acestei generatii.

Atunci s-a format celebra linie a treia Viorel Morariu- Radu Demian-Mircea Rusu. Un exceptional „trio” care a constituit unul dintre elementele definitorii ale stilului echipei nationale din acei ani.

Eram copil in acele vremuri de glorie ale rugby-ului romanesc, dar pastrez in memoria afectiva amintirea vie a doua repere fundamentale: fundasul Alexandru Penciu si linia a treia Viorel Morariu-Radu Demian-Mircea Rusu. Au fost numiti „Cei trei muschetari”. Athos, Porthos si Aramis? Imi ingadui sa adaug acestei „etichete” romantice, o alta, mult mai realista: Morariu- viteza; Demian-detenta; Mircea Rusu – forta. Ce trasaturi mai potrivite poate caracteriza o linia a treia?

Din 1959 si pana in 1967, tanarul din Blaj a fost un titular de baza al echipei Romaniei, participand la majoritatea meciurilor selectionatei noastre si adunand 23 de selectii. Politicul, insa, se amesteca in sport, iar stigmatul de „dusman al poporului”, purtat de tatal sau, continua sa umbreasca cariera de jucator al lui Mircea Rusu; asa se face ca acesta a ratat meciul cu Franta, de la Bayonne, in 1961, fiind anuntat, cu o zi inainte de plecare, ca „nu iesise” viza.

Ultima partida sub tricourile nationalei trebuia sa fie cea disputata cu Franta, la Nantes, in 1967. Mircea Rusu a facut deplasarea cu echipa, dar, in preziua meciului, simtind ca nu se refacuse pe deplin in urma unei intinderi („eram 99% refacut”) Mircea Rusu solicita antrenorilor sa nu joace. „Considerand ca as putea recidiva am renuntat sa joc, mai ales ca atunci inlocuirile se faceau foarte greu”. Desi nu a jucat, Mircea Rusu a participat, totusi, la meci! „Am evoluat ca arbitru de tusa, pe partea pe care Capendeguy a marcat ras cu tusa… de ce nu ai ridicat steagul, mai Mirceo? Pai daca nu a calcat tusa!” Cinstit jucator, cinstit arbitru!

Plecarea la Cluj

In 1970, datorita unor probleme familiale, Mircea Rusu este nevoit sa se muta la Cluj, devenind director al Grupului Scolar Material Rulant 16 Februarie si activand, ca jucator, la Agronomia Cluj.

Sosit la Cluj, el a sustinut rugby-ul la nivelul juniorilor, raspunzand de campionatul organizat de Ministerul Transporturilor si Telecomunicatiilor (MTTc), meritele sale in sustinerea si dezvoltarea rugby-ului clujean fiind incontestabile.

Impreuna cu Alexandru Stefu, a infiintat sectia de rugby de la scoala sportiva Viitorul Cluj, apoi o sectie de juniori la clubul sportiv scolar Locomotiva, antrenor fiind Titi Deleanu. Dupa o vreme, cele doua cluburi au fuzionat sub numele de Locomotiva Cluj.

Mircea Rusu a contribuit la infiintarea echipei Uzinelor „16 Februarie” la care a activat ca jucator pana in 1979, cand, la 46 de ani s-a retras din activitatea competitionala. A ramas, insa, langa echipa scolii pana in 1995 cand s-a pensionat.

Prezenta marelui flanker Mircea Rusu, o personalitate deosebita a rugby-ului romanesc, a avut o influenta profunda asupra rugby-ului clujean. Din vatra rugby-ului de la poalele Feleacului au aparut jucatori de talent: fratii Doja, Oroianu, Copil, Raceanu, Marginean, Horvat, Sauan, Tamas, Tincu, Mot, Sugar.

Viorel Morariu, capitanul sau de la echipa nationala si de la Grivita, l-a caracterizat pe Mircea Rusu cum nu se poate mai bine: „A fost un jucator de o mare eficacitate datorita calitatilor lui de combativitate, curaj, devotament, spirit de echipa, inteligenta in joc, toate aceste calitati fiind sustinute de calitati fizice deosebite. Cred ca el a fost prototipul jucatorului modern din zilele noastre. Si, peste toate acestea, Mircea Rusu a fost un exemplu de fair-play.”

Mircea Rusu nu a fost doar unul dintre mari flankeri ai acestei tari. Mircea Rusu face parte din categoria personalitatilor care au marcat istoria rugby-ului romanesc prin forta caracterului si printr-o prezenta care a impus, intotdeauna, respect. In teren si in afara terenului.

Sursa: www.rugby.ro

Prezentarea Centrului Istoric

Centrului Istoric

Centrul orasului este marcat printr-o piata mica piata dreptungiulara, cu laturile de est si de vest mai lungi, si cu laturile de sud si de nord mai scurte.Aici a fost locul adunarii populare din zilele de 3 aprilie si 12- 14 mai 1848, asa cum reiese si din cunoscuta stampa 9 dealtfel singura pastrata) cu Marea Adunare Nationala de la Blaj.Astazi, pe locul acela se afla un mic parc in care se incruciseaza cateva alei, ineresant prin aceea ca grupeaza laolalta cele mai importante specii de arbori din padurile noastre, pe o suprafata mai mica de un hectar. In memoria istoricelor evenimente a primit numele de ,, Piata 1848’’.

In jurul parcului se afla o serie de obiective turistice importante, dintre care se remarca Catedrala, primele scoli sistematice in limba romana, prima gradina botanica scolara din lume, casa in care a locuit Timotei Cipariu si fosta Biblioteca centrala arhidiecezana, astazi Scoala ajutatoare.

Scolile

Catedrala este inconjurata din trei parti de cladirile fostei manastiri “ Sfanta Treime”, opera aceluiasi arhitect vienez Martinelli.Manastirea a fost construita intre anii 1741 si 1747, cu ziduri groase si boltiri arcuite.In aceasta manastire au fost deschise in 1754 primele scoli romanesti:scoala de obste, scoala latineasca si cea de preotie.Aceste cladiri, a caror piatra de temelie a fost pusa tot de episcopul Inocentiu Micu-Klein, au apartinut calugarilor bazilicani.

In cladirea din dreapta catedralei s-a deschis in 11 octombrie 1754 prima scoala sistematica superioara din tara cu limba de predare romana, numita “Scoala de obste”, cu scopul de a contribui la dezvoltarea culturala a poporului.In decembrie 1958 s-a asezat pe peretele cladirii placa comemorativa cu textul “La data de 11 octombrie 1754 si-a deschis in aceasta cladire cursurile cea dintai scoala sistematica din tara noastra in care invatamantul s-a predat in limba romana, Scoala de Obste, deschisa tuturor si de toate varstele pentru a se desprinde in cetanie, cantare si scrisoare, nici o plata de la ucenici asteptandu-se”.

In continuarea sa se afla o cladire mai noua, deosebit de frumoasa.E vechiul internat de baieti, numit si “Internatul Vancean”, fiindca a fost ridicata sub episcopul Vancea.Pe cladirea din stanga catedralei, in care a fost Seminarul Teologic, se afla o alta placa comemorativa, care arata ca :”Aici a fost gazduit ca elev marele poet Mihai Eminescu, in anul 1866, cand a venit in Transilvania manta de dorul de a cunoaste aceasta parte a tarii si de a vedea Blajul, vechea cetate a culturii romanesti”.

Vechiul cimitir al orasului

In jurul Bisericii grecilor se afla vechiul cimitir al orasului, in care pot fi vazute mormintele unor personalitati blajene de seama, ca Timotei Cipariu, Alexandru Sterca- Sulutiu, Ioan Micu Moldovan, Axente Sever, Ioan Rusu, Ioan Filipan si altii.

La capatul strazilor V.I.Lenin, care uneste Piata 1848cu cartierul Veza, in imediata apropiere a podului ce traverseaza Tarnava Mare, pe parte stanga se afla ,, Bisericuta grecilor’’. A fost construita de catre locuitorii din Blaj, pe locul unei vechi biserici de lemn. La inaltarea acesteia au contribuit si negustorii macedo-romani de religie ortodoxa, denumiti de blajeni impropriu,, greci’’, de unde si numele bisericii. Tampla, sculptata artistic in 1776 afost pictata ulterior de profesorul Septimiu Marian din Blaj, in maniera stilului brancovenesc, intrucat pictura initiala presupusa a fi a lui Tenetski s-a distrus. Monumentul a fost recent renovat.

Scoala ajutatoare, fosta Biblioteca Centrala Arhidiecezana

Cladirea monumentala cu etaj alipita de casa lui Timotei Cipariu a adapostit renumita biblioteca blajeana, numita ,,Bilioteca Centrala Arhidiecezana’’, ce cuprindea peste 70.000 volume si aproape 1.000 de manuscrise vechi. Ia a fost construita de Ioan Micu Moldovan, iar fondul de carti s-a strans din donatii si din bibliotecile unor episcopi, ieromonahi, canonici si dascali blajeni, care lasau prin testament manastirii ,, Sfanta Treime’’ valoroasele lor biblioteci. Asa au facut episcopul Ion – Inocentiu Micu – Klein, I.Patachi, arhimandritul bibliofil Leonte Mosconas(venit din insula Naxos), episcopul Grigore Maior, corifeii Scolii Ardelene si mai ales Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, apoi Augustin Bunea si alti dascali si carturari.

Bogatele fonduri ale acestei bibloteci au constituit pentru Ioan Bianu si Nerva Hodos punctul de plecare in intocmirea monumentalei lucrari,, Bibliografia romaneasca veche’’. Astazi, o parte din cartile bibliotecii constituie patrimoniul Bibliotecii documentare ,, Timotei Cipariu’’ din Blaj, iar alta parte, in special manuscrise vechi, incunabule, table cerate etc., se afla in custodia Filialei Cluj- Napoca a Bibliotecii Academiei R.S. din Romania. In momentul de fata, cladirea adaposteste Scoala ajutatoare din localitate.

Casa Timotei Cipariu

Pe latura vestica a pietei se afla o casuta modesta, cu un acoperis in doua planuri, pe frontispiciul careia o placa comemorativa aminteste ca aici a trait si muncit cea mai mare parte din viata sa, intre anii 1842- 1887, eruditul carturar si marele patriot Timotei Cipariu (1805- 1887). Lincvist de prestigiu, parinte al filologiei romanesti moderne.unul dintre membrii fondatori ai Academiei Romane si ai societatii Astra(1861), a fost si un participant activ la revolutia de la 1848 din Transilvania.

Cunoscator a 17 limbi straine, printre care araba, persana si sanscrita, Timotei Cipariu a fost mai mult autodidact, reusind prin perseverenta sa devina unul din cei mai culti oameni ai timpului.Cu aceeasi ravna si-a intocmit de-a lungul vietii sale una din cele mai mari biblioteci din Transilvania, insemnata nu numai prin numarul de volume( peste 10.000), dar si prin valoarea inestimabila a unor manuscrise in limbile latina, greaca,armeana,slavona, araba,sirieana, precum si cateva table cerate romane.

Gradina botanica scolara

In spatele Liceului agroindustrial si al catedralei se afla gradina botanica, infiintata in anul 1881, cea mai veche gradina botanica din lume infiintata pe langa o scoala secundara.Pe o suprafata de 9 ha se gasesc peste 500 specii din 100 familii.Mai mult de jumatate din suprafata este detinuta de sectorul sistematic si de cel ornamental, iar restul, de arbori(conifere si foioase rare), la care se adauga sera de plante exotice.

La intrarea in gradina se afla sectorul ornamental, urmat de sectorul sistemati : in dreapta monocotiledonatele, iar in stanga dicotilegonatele. Urmaeza palcuri de foioase, iar pet erase conifere si foioase rare.Un loc important in patrimoniul floristic al Gradinii botanice din Blaj il ocupa plantele din flora spontana specifica bazinului Tarnavelor, atat plante de stepa si silvostepa, cat si plante specifice padurilor de foioase. Fiecare familie de plante mai importanta cuprinde una sau mai multe specii reprezentative, mai putin cunoscute.De asemenea se mai cultiva numeroase plante de cultura : tehnice, medicinale si ornamentale.

Gradina Botanica a luat fiinta prin ravna profesorului naturalist Alexandru Uilacan ( 1846- 1927). Colectia ei a fost imbogatita de urmasii sai, din randul carora se remarca Ambrosiu Chetianu(1863-1934) si mai ales Alexandru Borza( 1887- 1971), marele savant botanist. Ia functioneaza si astazi, contribuind la formarea deprinderilor practice ale elevilor, iar pentru vechimea si importanta ei, Gradina Botanica din Blaj a fost declarata rezervatie naturala.

Catedrala ,, Sfanta Treime’’

Piatra de temelie a fost pusa de episcopul Inocentiu Micu –Klein in anul 1738, ca urmare a mutarii sediului episcopal de la Fagaras la Blaj. In acest context, Inocentiu Micu Klein intra in tratative cu curtea de la Viena pentru construirea unei manastiri, a unei biserici si resedintei episcopale.Neavand fonduri suficiente pentru realizarea acestui deziderat, episcopul convoaca, in 24 iunie 1738, un sobor al reprezentantilor preotimii, in care isi expune planul de a fauri un centru al romanismului la Blaj. Reprezentantii clerului, entuziasmati de aceasta idee, se leaga solemn ca in timp de cinci ani sa stranga suma de 25000 de florini.Ion Inocentiu Micu- Klein incheie un contract cu arhitectul vienez Anton Eckhard Martinelli. In anul 1742, cladirea catedralei este aproape terminata in interior, iar in 1749 se finiseaza exteriorul.

Slujbele nu incep a fi oficiate decat in 1765, deoarece iconostasul nu era terminat.Fiind ridicata pe un teren slab, constructia necesita reparatii, care se executa in timpul episcopului Grigore Maior la 1779, fapt indicat de inscriptia asezata deasupra intrarii.

In anul 1837, sub episcopul Ioan Lemeny, biserica sufera transformari radicale( asa cum reiese de pe inscriptiile facute de turnuri), adaugiri ce-i vor da forma de astazi.S-a marit nava,s-au construit cele doua coruri laterale si sacristiile de lemn. Au fost construite balustradele de la intrare, iar turnurile initiale din fata au fost daramate si inlocuite cu altele, impunatoare prin inaltimea lor.

Acestea vor suferi mai tarziu si alte modificari, pana la infatisarea actuala, de fapt cea din 1837 a fost cea din 1837 a fost reprodusa si pe cunoscuta stampa cu Marea Adunare Nationala.

O piesa de o deosebita valoare artistica este iconostasul, despre care marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea ca este unul din cele mai mari si mai frumoase din tara.

A lucrat in lemn de tei de catre mesterul tamplar Aldea din targu Mures, intre anii 1749- 1765. Pictura , in stil bizantin , dar si cu elemente locale, a fost realizata de pictorul aradean Stefan Tenetski.calota naosului este pictata de o alta mana in perioada 1756- 1780 in stil brancovenesc, in timp ce cele doua icoane din stanga si dreapta altarului, din presbiter, sunt realizate de renumitul pictor blajean Flaviu Domsa.Altarul este simplu. La masa proscomidiei si in dreapta ei sunt sunt asezate doua icoane cu valoroase picturi, realizate in 1850 de pictorul Raicu din Blaj.

Un pretios obiect al catedralei este uriasul covor, prins deasupra corului la ocazii festive.Este lucrat in stil de gobelin, infatisand o mareata acvila care se odiheste pe turnurile ,, Noului Ierusalim’’. A fost realizat de tarancile din Sarasau( Maramures) dupa desene de pictorul Octavian Smigelschi. Pe margine figureaza culorile nationale, in maiastra si discreta combinatie. Aici la 2/14 mai 1848si-a rostit epocalul sau discurs Simion Barnutiu, in pre- ziua Marii Adunari de pe Campia Libertatii.

Istoric

Blajul a fost nu numai leaganul unor evenimente memorabile din istoria poporului roman, ci si locul care a tinut nestinsa flacara luptei pentru emancipare sociala si nationala in constiinta poporului roman. Arheologic, Blajul se numara printre primele localitati in care au fost atestate urmele culturii scitice in Transilvania, in anii 1876-1880, cu ocazia construirii liniei ferate Teius-Sighisoara, descoperindu-se la Blaj o necropola scitica. Blajul este atestat documentar pentru prima data, intr-o diploma din anul 1271, prin care regele Ungariei, Stefan al V -lea, aproba contractul prin care Teel din Brasov vinde comitelui Chyel din Calnic “terra seu villa Herbordi vajvodae” (pamantul sau sau satul voievodului Herbord), asezat intre cele doua Tarnave, acolo unde aceste doua rauri se unesc. Localitatea isI are numele de la Blasiu, fiul lui Hebord. In 1346, localitatea este atestata sub numele de “Balazsfalva”. In 1935, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dona domeniul Blajului (care cuprindea 12 sate) lui Blasiu Cserey, pentru meritele castigate in luptele cu turcii de la Sirmiu si Nicopole. Dupa ce trece succesiv tn stapanirea mai multor feudali, la inceputul secolului al XVI-lea, Blajul cu intreg domeniul sau, ajunge in proprietatea lui Georgiu Bagdi care, in 1535, construi castelul, cea mai veche cladire a orasului), astazi proprietatea Mitropoliei Bisericii Greco-Catolice. In cursul vremii, Blajul a avut de suferit de pe urma unor expeditii ale turcilor si mai ales cea din 1659, condusa de vizirul Saidi Ahmed, cand au fost macelariti, sub dealurile din jur, numerosi locuitori ai orasului. Intre anii 1704-1711, Blajul a suferit de pe urma rascoalei curutilor condusi de Francisc Rakoczi al II-lea. La 27 octombrie 1687 s-a incheiat Tratatul de la Blaj, prin care se ingaduia armatelor habsburgice sa “ierneze” in Transilvania, urmat de declaratia din 1688 a Dietei Transilvaniei prin care Transilvania renunta de “buna voie” la suzeranitatea Portii si accepta tot “de buna voie” protectia Austriei. La insistentele episcopului Ioan Inocentiu Micu-Clein (1692-1768), imparatul Austriei, Carol al VI -lea ceda domeniul Blajului in schimbul celor de la Gherla si Sambata de Jos, Bisericii Unite cu Roma (Greco-catolica). In luna mai 1737, episcopul veni de la Fagaras la Blaj, asezandu-se in vechiul castel lui George Bagdi, care deveni resedinta episcopala. Prin aceasta, Ioan Inocentiu Micu-Clein a fost considerat, pe buna dreptate, adevaratul intemeietor al Blajului romanesc. In dieta transilvana episcopul Inocentiu Micu a luptat nu numai pentru apararea bisericii sale, ci si pentru obtinerea de drepturi pentru romanii asupriti, devenind promotor la luptei politice nationale a romanilor din Transilvania. Un rol deosebit in evolutia Blajului l-au avut scolile. Scoala Ardeleana, miscare ideologica national iluminista, a aparat drepturile neamului romanesc cu arma adevarului scos din hrisoavele vechi si colbuite. Dintre corifeii acestei scoli amintim pe Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior,Ioan Budai Deleanu. Anul 1848 a fixat Blajul in centrul evenimentelor revolutionare, prin cele trei adunari care s-au tinut aici, in care s-a formulat programul politicii romanilor din Transilvania. La Adunarea Nationala din 3/15 mai 1848 de pe Campia Libertatii, prezenta unor fruntasi revolutionari din Moldova si Tara Romaneasca a imprimat acestei adunari profilul solidaritatii generale romanesti. Cu acest prilej poporul si-a exprimat dorinta de unire prin cuvintele “Noi vrem sa ne unim cu tara”. Intre anii 1926-1950 Blajul a fost capitala judetului Tarnava Mica. Blajul a fost declarat municipiu la 15 mai 1993.

Localizare

Municipiul Blaj este amplasat la 23º 55’ longitudine estica si 46 º10’ latitudine nordica, ceea ce ii confera o pozitie relativ centrala in cuprinsul tarii. Blajul este situat la o altitudine medie de 260m. Pozitia sa, aproximativ in mijlocul tarii, ii confera multiple avnataje, legate de legaturi economice avantajoase cu centrele din Podisul Tarnavelor, Muntii Apuseni, Carpatii Meridionali, si Culoarul Muresului. Municipiul Blaj se afla in partea rasariteana a judetului Alba.

Distanta fata de principalele orase ale Romaniei Orasul Km Bucuresti 364 Cluj Napoca 103 Sibiu 85 Tg. Mures 83 Arad 260 Brasov 196 Oradea 239 Drumuri nationale: • D.N. 14 B (legatura cu Bucuresti, Cluj-Napoca, Oradea) • D.N. 7 (legatura cu Arad, Timisoara) Drumuri judetene: D.J. 142 (legatura cu Tg.Mures) Calea ferata face legatura directa cu orasele: Bucuresti, Cluj-Napoca, Sibiu, Tg.Mures, Sovata (statiune balneoclimaterica), Budapesta (Ungaria), Viena (Austria), München (Germania). Transportul local se asigura cu autobuze, taxiuri. Aeroporturi in apropiere: Cluj – Napoca, Sibiu, Tg. Mures.

Conditii naturale

Municipiul Blaj este situat in vestul Podisului Tarnavelor, in asa zisul Podis al Blajului, aproape de confluenta Tarnavei Mari cu Tarnava Mica. Cuprinde o parte din interfluviul dintre cele doua Tarnave, sectorul sud-vestic al Dealurilor Lopadei, precum si regiunea nordica a Podisului Secaselor.

Clima este temperat continentala. Temperatura medie multianuala variaza in jur de 9ºC. Primul inghet are loc de obicei la mijlocul lunii octombrie, iar ultimul inghet se produce la sfarsitul lunii martie. Prima zapada cade de obicei la inceputul lunii noiembrie. Precipitatiile atmosferice sunt moderate, cantitatea medie anuala osciland in jur de 550 mm/mp. Circulatia aerului este predominant sud-vestica. Pedologic predomina solurile brune argilo-iluviale, in legatura cu prezenta in trecutul istoric mai departat a padurilor de fag, azi vegetatia naturala fiind mai degraba de silvostepa antropica, cu predominanta stejarului, dar si cu ochiuri largi de pajisti culturale si antropice. Principalele resurse naturale sunt: argila, marna, nisipul, lemnul de stejar, gorun, carpen, ulm, tei. Municipiul Blaj este situat in bazinul hidrografic Mures, cursul de apa confluenta Tarnavelor. Tarnava Mare si Tarnava Mica au debite reduse (cca.12 m 3/sec) si sunt intens poluate, din acest motiv utilizarea apei lor fiind limitata. Sursa de apa pentru alimentarea cu apa a municipiului Blaj este raul Sebes, din sistemul microregional de alimentare cu apa Sebes – Alba.

Aspecte institutionale

Localitati infratite: Allschwil (Elvetia; Recanati (Italia) si Morlanwelz (Belgia).

Repere turistice: Campul Libertatii, Castelul Mitropolitan, Catedrala Sf. Treime, Manastirea Buna Vestire, Bisericuta Grecilor, Teiul lui Eminescu, Stejarul lui Avram Iancu, Institutul Recunostintei, Casa Iacob Muresanu.

Organizatii neguvernamentale reprezentative (ONG-uri): Asociatia Caritas Metropolitan Greco Catolic Blaj, Asociatia Kolping Blaj, Asociatia Familia 2004, Asociatia „Filantropia Ortodoxa” Alba Iulia, Centrul Cultural „Iacob Muresianu” Asociatia Operation Village Roumaines, Fundatia Mission Without Borders Romania, etc.

Universitati si institutii de educatie: colegii si sectii specializate ale Universitatii Babes-Bolyai Cluj Napoca, Spiru Haret Bucuresti (Institutori-desen), 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, Institutul Greco Catolic – Facultatea de Teologie Greco Catolica Pastorala, Colegiul Inochentie Micu Klein, Colegiul de Institutori Gheorghe Sincai, Colegiul „Iacob Muresianu”, Grup Scolar Agricol, Grup Scolar de Industrializare a Lemnului.

Institutii de cult reprezentative: Mitropolia Greco-Catolica Unita cu Roma de Alba Iulia si Fagaras, Protopopiatul Ortodox;

Unitati de asistenta sociala pentru copii: Centrul de plasament Blaj (108 beneficiari), Centrul TF Blaj (15 beneficiari), Centrul de Zi Blaj (17 beneficiari), Societatea de Caritate „Usa Sperantei” Tiur (11 beneficiari), Centru TF Manarade (16 beneficiari).

http://primariablaj.ro/prezentarea-municipiului-blaj/