Volei Alba Blaj a câştigat un nou titlu de campioană a României la volei feminin, cel de-al treilea (consecutiv) din palmares, cu trei etape înainte de finalul campionatului, după ce s-a impus, duminică, pe terenul principalei sale urmăritoare, CSM Bucureşti. Deşi formaţiei noastre îi era suficient un punct pentru a-şi asigura titlul, fetele pregătite de Darko Zakoc au realizat acest lucru în stil de mare campioană, printr-o victorie categorică, 3-0 (25-14, 25-17, 25-18).
Câştigarea celui de-al treilea titlu naţional vine să confirme, încă odată, parteneriatul de succes dintre administraţia locală blăjeană şi cea judeţeană, performanţele echipei Volei Alba Blaj fiind cele care au făcut posibilă demararea proiectului construcţiei, la Blaj, a unei Săli Polivalente care să deservească întregul sport judeţean. Cel de-al treilea titlu naţional reprezintă o performanţă de excepţie pentru Alba şi Blaj, realizată de o echipă profesionistă, cu un management eficient, de succes, fapt subliniat de declaraţiile celor care se ocupă de destinele mândriei sportive a Blajului şi a judeţului Alba.
Gheorghe Valentin ROTAR, primar Blaj: Mă bucur că am reuşit şi în acest an să câştigăm titlul, sper să reuşim şi primul event din istorie, prin câştigarea finalei Cupei României, din 30 aprilie. Aşa cum am spus încă dinaintea obţinerii celui de-al treilea titlu naţional, prin performanţele de excepţie realizate în aceşti şase ani de existenţă, clubul Volei Alba Blaj, practic, construieşte la Blaj noua Sală Polivalentă a judeţului Alba. Lucrările efective vor începe anul viitor, până atunci urmând să parcurgem toate procedurile necesare demarării acestei investiţii de prestigiu pentru un orăşel de nivelul Blajului. Vreau să-i felicit pe toţi cei care au realizat această performanţă, jucătoare, staff tehnic şi administrativ. La Blaj avem, pentru al treilea an consecutiv, campioana României la volei feminin. Suntem cu toţii mândri de ea, mândri de noi și mândri de Blaj. De trei ori mândri, de trei ori campioana României – acesta va fi sloganul verii la Blaj.
Sergiu ŞTEFĂNESCU, preşedinte Volei Alba Blaj: A fost o victorie meritată a noastră, cred că nu se îndoieşte nimeni de faptul că titlul a fost câştigat de echipa care s-a dovedit pe tot parcursul sezonului mai bună, iar succesul nostru se datorează seriozităţii şi muncii depuse de întreaga echipă în ultimele luni. Al treilea titlu, am mai spus-o, reprezintă o performanţă imensă pentru Blaj, care deschide noi perspective pentru dezvoltarea infrastructurii sportive din oraş. Mă refer, desigur, la noua Sală Polivalentă ce se va construi la Blaj şi care va purta numele antrenorului Darko Zakoc, performanţele echipei făcând posibil existenţa acestui proiect. Vreau să felicit echipa, pe fiecare jucătoare în parte şi, bineînţeles, stafful tehnic, în frunte cu Darko Zakoc. Această nouă victorie a Blajului nu ar fi fost posibilă fără sprijinul necondiţionat al Municipiului Blaj, al Judeţului Alba, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, şi primarul Gheorghe Valentin Rotar meritând, din plin, medaliile de campioni. Vreau să mulţumesc tuturor sponsorilor care au fost alături de echipă, presei judeţene şi locale, acest titlu este şi al lor. Nu în ultimul rând, dedic acest titlu Blajului, oamenilor care au fost alături de noi la victorii, dar mai ales la înfrângeri, pentru că această performanţă este a noastră, a tuturor. În ceea ce priveşte finalul de sezon, trebuie să rămânem concentraţi pentru ultimele meciuri din campionat şi să privim cu încredere la finala Cupei României, unde putem obţine un trofeu care ne lipseşte din vitrină şi care ar face ca acest sezon să fie perfect pe plan intern.
Lotul Volei Alba Blaj 2016/2017
Vă prezentăm lotul cu care campioana României, Volei Alba Blaj a abordat sezonul competiţional 2016/2017, în ordinea numerelor de pe tricouri, poziţia pe care evoluează, ţara de origine şi câteva date biografice:
Nr. 1: MARTINA SAMADAN – centru (Croația, 11.09.1993 / 1,98 m), plecată la începutul lui 2017;
Nr. 2: ADINA SALAORU (cpt.) – extremă/universal (România, 05.08.1989 / 1.83 m);
Nr. 3: NADIJA NINKOVIC – centru (Serbia, 01.11.1991 / 1,93 m);
Nr. 4: SAMARA RODRIGUES DE ALMEIDA – extremă (Brazilia, 16.07.1992 / 1,85 m);
Nr. 5: LISA KRAMER – universal/centru (Germania/SUA, 07.08.1994 /1,88 m), venită la începutul lui 2017;
Nr. 6: ANA MARIA BERDILĂ – extremă (România, 08.08.1993 / 1,75 m);
Nr. 7: ANA ANTONIJEVIC – coordonatoare (Serbia, 26.08.1987 / 1,85 m);
Nr. 8: ANA GRBAC – coordonatoare (Croaţia, 23.03.1988 / 1,87 m);
Nr. 9: DUBRAVKA DJURIC – centru (Serbia, 25.11.1991 / 1,89 m);
Nr.14: REBECKA LAZIC – extremă/universal (Suedia, 24.09.1994 / 1,86 m);
Nr.15: TATSIANA MARKEVICH – extremă (Belarus, 25.03.1988 / 1,85 m);
Nr.16: MARINA VUJOVIC – libero (Serbia, 23.01.1984 / 1,64 m);
Nr.18: NNEKA OBIAMAKA ONYEJEKWE – centru (România, 18.08.1989 / 1.89 m).
Staff-ul echipei noastre are următoarea componenţă:
Antrenor principal: DARKO ZAKOC (Serbia);
Antrenor secund: STEVAN LJUBICIC (Serbia)
Statistician Data Volley: BOJAN PEROVIC (Serbia);
Preparator fizic: MARKO SEKULIC (Serbia);
Maseur: PETRU BAN;
Preşedinte: SERGIU ŞTEFĂNESCU.
VOLEI ALBA BLAJ este o echipă înfiinţată în urmă cu 6 ani, în urma unui parteneriat între Primăria Municipiului Baj şi Consiliul Judeţean Alba. Primul meci oficial disputat de tripla campioană a României a avut loc pe 1 octombrie 2011, 3-0 cu CSM Codlea, pe teren propriu. Clubul blăjean a promovat în Divizia A1, fără să cunoască înfrângerea, la sfârşitul primului sezon din Divizia A2. După un loc 7 în primul an petrecut pe prima scenă a voleiului românesc (2012/2013), Volei Alba Blaj obţine medalia de bronz (locul 3) în al doilea sezon din Divizia A1 (2013/2014). Cu reputatul tehnican sârb Darko Zakoc, sosit pe banca tehnică în toamna anului 2014, echipa noastră a câştigat primul titlu naţional în sezonul 2014/2015, când a învins, în finala campionatului, CSM Târgovişte (scor general 3-0), Volei Alba Blaj recidivând un an mai târziu (2015/2016) în faţa aceleiaşi echipe (3-2 la general), pentru ca, într-un nou format al competiţiei, să-şi asigure, cu 3 etape înainte de final, al treilea titlu naţional, în sezonul 2016/2017. În cupele europene, Volei Alba Blaj a debutat în toamna anului 2014, în Cupa CEV, unde a ajuns în faza optimilor de finală, pentru ca sezoanele 2015/2016 şi 2016/2017 să găsească tripla campioană a României în grupele Ligii Campionilor, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie europeană intercluburi.