Ajunsă la ediţia a X-a, „Sărbătoarea Mierii” se va desfăşura în zilele sâmbătă şi duminică, 25 şi 26 martie 2017. Cel mai mare târg apicol din România vine, şi în acest an, cu noutăţi, ediţia 2017 marcând o premieră absolută pentru târgurile de profil din România, prin prezenţa preşedintelui Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultori (APIMONDIA), Philip McCabe (Irlanda). Cele trei secţiuni obişnuite – târgul cu vânzare, secțiunea de comunicări științifice și programul artistic – vor avea şi ele noutăţi faţă dediţiprecedente. Capul de afiş al concertului în aer liber, de sâmbătă seara, este cunoscutul cântăreţ Mihail, iar ziua de duminică este dedicată special copiilor. Organizatorii celei de-a X-a ediții a „Sărbătorii Mierii” sunt: Apidava Blaj, Primăria şi Consiliul Local Blaj, Consiliul Judeţean Alba şi Asociația Apis Târnave Blaj.
Adevărată „vestitoare” a primăverii, „Sărbătoarea Mierii” se desfăşoară la finalul lunii martie la Blaj, fiind manifestarea care deschide, tradiţional, evenimentele în aer liber din „Mica Romă”.
În acest an, organizatorii propun o ediţie aniversară, care să marcheze cei zece ani consecutivi ai târgului apicol de la Blaj. Marea majoritate a manifestărilor vor avea loc în Piaţa 1848, ediţia din acest an fiind a patra găzduită de centrul istoric al Blajului.
Şi ediţia a X-a a „Sărbătorii Mierii” se bucură de o consistentă prezenţă internaţională, firme apicole din peste 15 ţări (Austria, Bulgaria, Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Serbia, Turcia, Ucraina, Ungaria, România şi, posibil, Emiratele Arabe Unite) anunţându-şi participarea. În premieră absolută pentru târgurile de profil din România, în acest an la Blaj se va afla preşedintele Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultori (APIMONDIA), Philip McCabe (Irlanda).
„Sărbătoarea Mierii” va avea cele trei secţiuni consacrate: târgul cu vânzare pentru produse apicole, miere și produse apiterapeutice, produse tradiționale românești sau certificate ecologic, secțiunea de comunicări științifice și business şi programul artistic.
Vor fi organizate conferinţe pe teme apicole, susţinute atât de lectori din România, cât şi din alte ţări (Irlanda, Polonia, Turcia). Ca noutate, în cea de-a doua zi a târgului, va avea loc întâlnirea noului Sindicat al Apicultorilor din România, proaspăt înfiinţat la Râmnicu Sărat, cei interesaţi fiind invitaţi la discuţii pe această temă.
În acest an, pentru a treia oară în istoria „Sărbătorii Mierii”, va fi organizat concursul pentru desemnarea noii Miss „Regina Mierii”. Aceasta este aleasă odată la patru ani, similar cu perioada desemnării Reginei Matcă într-un stup de albine.
Pe parcursul celor două zile, pe scena amplasată în Piaţa 1848, vor avea loc numeroase concursuri pentru apicultori, vor fi acordate premii copiilor prezenţi, organizatorii pregătind şi surprize pentru doamnele şi domnişoarele participante, într-o lună, martie, în care, în întreaga lume, sunt sărbătorite femeile.
Sâmbătă, 25 martie, în cursul serii, va avea loc şi tradiţionalul spectacol în aer liber, pentru tineret, capul de afiş fiind cunoscutul cântăreţ Mihail.
A X-a ediție a „Sărbătorii Mierii” este organizată de Apidava Blaj, Primăria şi Consiliul Local Blaj, Consiliul Judeţean Alba şi Asociația Apis Târnave Blaj.