Cel mai mare cartier de locuințe din municipiul Blaj, Eroilor, va intra de luni, 15 februarie 2021, în reabilitare și modernizare. În prima fază va fi înlocuită complet conducta de canalizare menajeră, pe distanța Blocul Turn – Biserica Ortodoxă „Sfânta Maria” și va fi introdusă o nouă conductă de alimentare cu apă. În a doua fază, toată zona Eroilor și Gării va beneficia de lucrări de modernizare, pe fonduri europene, ce presupun reabilitarea completă a suprafeței rutiere și pietonale, reabilitarea aleilor, curților interioare, zonelor verzi, parcărilor și construirea rețelei de canalizare pluvială.
Lucrările vor începe cu schimbarea completă a canalului colector, pe distanța Blocul Turn – Biserica Ortodoxă „Sfânta Maria”. Urmează apoi introducerea unei rețele noi de alimentare cu apă în cartierele Eroilor și Gării, cele două mari investiții fiind executate de operatorul de apă SC Apă CTTA SA Alba. La finalul acestora, toate blocurile din zonă vor avea branșamente noi la rețelele de apă și canalizare.
Autoritățile locale roagă cetățenii din zonă să dea dovadă de înțelegere, pentru că este vorba despre o lucrare foarte importantă, efectuată pe una dintre cele mai mari și aglomerate artere din municipiul Blaj. Zona nu a mai fost reabilitată de 11 ani, iar lucrări de intervenții în infrastructura din zonă, la rețelele de alimentare cu apă și la cea de canalizare, nu mai pot fi efectuate în primii cinci ani de la finalizarea proiectului de modernizare pe fonduri europene.
În a doua etapă vor fi reabilitate și modernizate cartierele Eroilor și Gării. Întreaga zonă rutieră și pietonală va fi pavată cu dale, începând de la Blocul Turn până la intersecția străzii Gării cu strada Clujului, la iesirea spre pasajul rutier de trecere pe sub calea ferată, pe DN 14B. De asemenea, vor fi reabilitate complet aleile, curțile interioare, zonele verzi și parcările și va fi construită rețeaua de canalizare pluvială. Această investiție este derulată pe fonduri europene și se află în procedură de licitație în curs de finalizare, valoarea estimată fiind de 6.007.966,49 lei (fără TVA).
Reabilitarea și modernizarea cartierelor Eroilor și Gării face parte dintr-un proiect mai amplu, care mai are în vedere construirea străzilor și a rețelei de canalizare din cartierul Chereteu, modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurii în cartierul Andrei Mureșanu și construirea, în centrul orașului, a noii Biblioteci Municipale. Întreaga investiție este pe fonduri europene nerambursabile, din bugetul alocat Regiunii Centru, prin POR, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții în Municipiul Blaj” – Axa prioritară 13. Valoarea totală a întregului proiect este de aproape 29 de milioane de lei.