Liciniu Faina

Sacrificarea Romaniei la intalnirea tripartita dela Ialta a avut urmari catastrofale pentru tara noastra care a intrat in cea mai dramatica perioada a istoriei sale, pierzandu-si atat demnitatea cat si independenta de Stat. Practic, in urma intelegerii dintre Stalin, Roosevelt si Churchill, Romania a devenit o republica socialista de tip sovietic. Fiind lasat la discretia aliatului cu steaua rosie la chipiu, poporul roman a fost supus unui regim draconic de exterminare, sute de mii de oameni nevinovati fiind asasinati in universul concentrationar, unde au fos distruse vieti si destine. Printre miile de victime ale regimului comunist instalat in Romania a fost si juristul Liciniu Faina, nevoit sa treaca prin situatii de cosmar in care multi altii si-au pierdut echilibrul psihic. Cei 15 ani de temnita grea, inclusiv celula condamnatilor la moarte, nu i-au frant insa verticalitatea morala ramanand darz si neclintit ca o stanca. Nu si-a renegat nici o data crezul politic, luptand cu toata energia pentru pastrarea identitatii si fiintei noastre nationale, pana in ziua in care a parasit lumea ce i-a fost ostila, la numai patru luni dupa rasturnarea regimului comunist impotriva caruia luptase o viata intreaga. El a trecut in eternitate cu numai 12 zile inaintea alegerilor din anul 1990, in care figura pentru a doua oara pe listele de candidati PNTCD din judetul Alba.      In amintirile sale intitulate „Zbucium in declinul Neamului”, Liciniu Faina furnizeaza informatii deosebit de pretioase pentru cercetatorii si analistii politici care studiaza fenomenul unic in lume al „reeducarii „ morale a omului prin torturi fizice ce depasesc limitele imaginatiei. Generatiile care au urmat dupa acea perioada dramatica nu pot concepe si nici intelege cum de a fost posibil un genocid de asemenea anvergura, in care au fost asasinati o generatie de magistrati, ofiteri, preoti, studenti, elevi, tarani si multi altii. Tinerii din zilele noastre nu au cunoscut insa ororile razboiului si nici regimul de tara ocupata supusa unui regim de exterminare. Poate au auzit parintii lor vorbind in soapta despre dezgroparea in Insula mare a Brailei a osemintele unor fosti detinuti politici cu lanturi la picioare si catuse la maini, sau despre intamplarea in care un copil a scos la suprafata in zona fostei inchisori dela Salcia un craniu omenesc langa care a gasit un lant de fier. Ei nu au putut citit in presa despre corpul perforat de piroane al fostulu detinut politic Sotir Georgescu, sau despre proteza dentara care a mai ramas din fostul comandor de aviatie care a fost aruncat de un tigan supraveghetor in cuptorul caramidariei dela Canalul mortii.      Liciniu Faina s-a nascut la Blaj in anul 1911 in familia preotului-profesor Gheorghe Faina, apreciat si respectat de toti credionciosii parohiei datorita carismei si integritatii sale morale. Doctor in Drept al Universitatii din Cluj, membru al Baroului, Liciniu si-a impletit activitatea profesionala de jurist cu idealurile politice ale Partidului National Taranesc, nutrind pentru personalitatea ilustrului barbat de Stat Iuliu Maniu o deosebita stima si admiratie. Dupa cum se stie, la alegerile din anul 1946 partidul sau a obtinut o majoritate zdrobitoare, el fiind ales deputat, reprezentand judetul Tarnava-Mica. Dupa numaratoarea voturilor insa, conducatorii comunisti au intrat in panica si in urma consultarii stapanilor dela Moscova au falsificat in mod grosolan rezultatul scutinului, inversand procentajele.    Ce a urmat se cunoaste. Avand toate parghiile puterii in mana si sprijinul armatei rosii de ocupatie, instruiti de consilieri sovietici, fara existenta unei opozitii reale, comunistii care erau agenti fideli ai Moscovei au declansat cea mai cumplita teroare cunoscuta in istoria Romaniei. Fugarit si haituit, Liciniu Faina a fost urmarit si arestat, fiind martor al decimarii unui numar enorm de mare de elite si valori umane prin infometare, torturi inimaginabile, norme de munca epuizante, boli grave contractate datorita regimului de exterminare la care erau supusi detinutii politici. Cu toate acestea el nu isi denigreaza neamul si tara in amintirile sale, ci relateaza ca martor ocular faptele degradante care au descalificat o tagma de oameni ramasa la stadiul de primate pe scara evolutiei. „Doamne, se intreaba el, ai faurit o lume atat de minunata, cum de ingadui ca opera Ta sa fie murdarita astfel?”     Calvarul lui Liciniu Faina incepe in luna iunie a anului 1945, chiar in prima zi a intoarcerii sale in tara in fruntea unui escadron de cavalerie, venind de pe frontul de Vest unde luptase eroic. Intamplarea a facut sa fie martorul unei scene in care un soldat din Compania sa era batut cu salbaticie de un ofiter sovietic care omorase calul cavaleristului roman, pe care il considera vinovat de incident. Cerand explicatii pentru tratamentul aplicat ostasului roman, Liciniu s-a trezit cu pistolul rusului in piept, a auzit declicul armei, dar glontul nu a pornit de pe teava. Bucurandu-se de o constitutie fizica deosebit de puternica l-a dezarmat pe agresor trantindu-l la pamant. Din nefericire ofiterul rus nu era altul decat fiul cunoscutului general Frunze, cel care reorganizase invatamantul militar sovietic, a carui Academie ii purta numele.      A doua zi o companie de soldati rusi a pornit in urmarirea lui pentru a-l prinde si impusca in mijlocul satului, spre a fi dat de exemplu. Camarazii si superiorii lui l-au sfatuit atunci sa se ascunda, deoarece rusii care se purtau in Romania ca intr-o tara ocupata erau hotarati sa-si duca planul lor crimnal la indeplinire. In aceasta stuatie Liciniu Faina a parasit armata luand legatura cu puternica organizatie a PNT in cadrul careia activase inca din anii studentiei, asumandu-si riscul luptei impotriva comunismului. A inceput prin mobilizarea tineretului si a taranilor organizand adunari obstesti la sate si in comune, aratand pericolul care pandea tara noastra caci incepuse deja asasinarea unor fruntasi taranisti. Desi se bucura de imunitate parlamentara intrucat fusese ales deputat in parlamentul tarii, pe data de 8 iunie 1947, la doua zile dupa logodna lui cu soprana lirica Lucia Neamtu, a fost arestat fara nici o justificare si aruncat in inchisoarea Vacaresti unde domnea „legea batei” aplicata de doi infractori de drept comunnumiti de conducerea inchisorii ca supraveghetori ai detinutilor politici. Aceste brute care proveneau dela periferia societatii aplicau detinutilor batai zilnice in urma carora numarul celor ce decedau era deosebit de mare. Periplul lui Liciniu in universul concentrationar din Romania incepe cu transferarea lui la renumita inchisoare din Pitesti care va dobandi curand o sinistra faima datorita metodelor de „reeducare” prin care detinutii politici erau transformati in zdrente umane cu ajutorul tortionarilor alesi din randul celor arestati. Acolo Liciniu a impartit celula cu profesorul universitar doctor Victor Papilian dela Facultatea de Medicina din Cluj, renumita personalitate in orasul de pe Somes. Mai erau acolo inchisi un mare numar de intelectuali adunati de pe tot cuprinsul tarii, dintre care unii de reputatie mondiala. Arestarea acestor somitati facea parte din planul de profanare a Institutiilor de Cultura care au dat cateva generatii de intelectuali, dintre care unii adevarate celebritati. Dupa vizita ministrului comunist al justitiei Avram Bunaciu in acel penitenciar, au fost puse in aplicare masuri draconice care fac si acum sa tremure carnea pe supravietuitorii infernului dela Pitesti. Datorita imunitatii parlamentare de care se bucura in calitate de deputat, Liciniu Faina a fost transferat in arestul Ministerului de Interne a carui paza era asigurata de un batalion de jandarmi de sub comanda aceluiasi capitan care comandase plutonul de executie al Maresalului Antonescu.     Dupa cateva luni, datorita faptului ca detinerea sa in detentie incalca cele mai elementare reguli palamentare, a fost pus in libertate si a plecat la parintii sai la Blaj unde s-a casatorit cu Lucia Neamtu, ducandu-se apoi sa petreaca luna de miere la Sovata. Dupa cateva zile insa seful securitatii de acolo l-a anuntat ca a primit ordin dela Bucuresti sa-l aresteze. In aceasta situatie a hotarat sa plece in Capitala, sperand sa i se piarda urma in marele oras. In anul 1947 comunistii au pus in aplicare un plan de eliminare a tuturor liderilor partidelor istorice si, in urma unei inscenari, Iuliu Maniu a fost arestat impreuna cu intreaga conducere a partidului taranist. Intuind pericolul care il pandea, Liciniu a plecat la Blaj dar acolo era asteptat de securistii locali asa ca a fost nevoit sa fuga pin gradina casei parintesti sarind gardul, calatorind pe jos, numai noaptea, pentru a nu fi descoperit si arestat. A ajuns la o sora a sa care se mutase de curand la o noua adresa, sperand sa nu fie descoperit, dar si acolo era asteptat de politie si arestarea lui pregatita, asa ca a continuat sa fuga impreuna cu sotia sa care il urma cu un devotament iesit din comun, ajungand la Reghin si de acolo la Tag.Mures unde aveau niste rude.      Doi ani de zile s-au ascuns pe unde au putut, lucrand pe ici pe colo pentru a nu fi descoperiti. Dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai la finele anului 1947 comunistii au declansat un val masiv de arestari, in special din randurile national-taranistilor. Securitatea se consolidase intre timp si sub indrumarea directa a unor ofiteri KGB ridicau de la domiciliu sau chiar de pe strada pe toti aceia care constituia un obstacol in calea politicii lor de sovietizare a tarii noastre. Intr-una din zile, ca intr-o secventa dintr-un film politist, patru securisti au intrat pe usa casei in care se ascundea, unul dintre ei tinand pistolul in coastele sotiei sale pe care o urmarisera in drumul intoarcerii acasa. „In sfarsit ne-ati picat in mana”, a rostit unul mai mare in grad punandu-i pistolul la tampla.      A fost aruncat in inchisoarea Jilava care era renumita pentru regimul de teroare ce domnea acolo. Un an de zile a asteptat in conditii cumplite pana i-a venit randul la proces. Barbatul cu alura de sportiv arata acum ca o umbra a celui care fusese, incapabil sa articuleze un singur cuvant in apararea sa. La inapoierea dela tribunal tot lotul a fost tinut o ora in pielea goala in gerul si zapada de afara, ca pedeapsa deoarece unul dintre detinuti lesinase de epuizare in timpul procesului. Introdus in celula nr. 7 a avut o viziune de apocalips, deoarece detinutii de acolo aratau ca niste schelete si incercau sa supravietuiasca in conditii de exterminare. „Pentru cel care a cunoscut Jilava anilor 1947-52, pronuntarea acestui nume ii opreste respiratia si simte cum incepe sa-i curga pe spinare apa rece si murdaria acestui fort transformat in inchisoare „, isi reaminteste el cu oroare. „Mii de oameni zac in pamantul ei fara cea mai neinsemnata urma sau indiciu de mormant”. Numai zidurile acelei sinistre inchisori stiu cati detinuti au fost asasinati din dispozitia autoritatilor vasale Moscovei. Intr-o dimineata el a fost trezit de zgomotul catorva rafale de arme automate, afland apoi prin alfabetul Morse ca fusesera executati colonelul Tetorian, maiorul Eliad si actorul Emilian. Dupa un stagiu destul de lung la Jilava a fost deportat in lagarul de munca dela Poarta Alba, unde in primele zile ale sosirii lui acolo a asistat la o scena care l-a marcat pentru tot restul vietii. Un grup de ofiteri fusesera „descarcati” din camioane si asteptau resemnati asezati pe boccelute sa fie luati in primire. Supraveghetorul Stangicel, un tigan condamnat pentru crima, care avea drept de viata si de moarte asupra deportatilor politici, s-a adresat unui aviator care nu se ridicase in picioare in fata lui. „Tu de ce nu te scoli in picioare cand vorbesc cu voi”? Ofiterul a fost luat pe sus de cativa detinuti de drept comun, lovit in cap cu o maciuca de supraveghetor si aruncat in cuptorul caramidariei, la curatirea caruia dupa un timp, din comandorul de aviatie nu mai ramasese decat proteza lui dentara si cateva oase calcinate.     Liciniu a fost tinut cinci saptamani la izolare totala la „neagra”, unde primea hrana si apa o singura data la trei zile. Regimul din acel lagar era inuman si nu este de mirare ca unii nu l-au putut suporta. Un sofer care incercase sa evadeze din acel infern a fost prins, legat de un stalp si toate brigazile au fost obligate sa treaca prin fata lui pentru a-l scuipa. A fost tinut la stalpul infamiei fara apa si hrana pana a murit in chinuri ingrozitoare. Profesorul Simionescu dela Facultatea de Medicina din Bucuresti, fost ministru in guvernul Cuza-Goga, nemaiputand suporta umilintele si bataile pe care le incasa zilnic dela supraveghetori se dela cei convertiti la marxism, a intrat de buna voie in „zona mortii” interzisa deportatilor, unde a fost impuscat de sentinela din prepeleac. Echipele de tortionari alcatuite din cei care acceptasera de buna voie functia de cozi de topor, aplicau zilnic medodele de „reeducare”, mai ales intelectualilor, pe care ii supuneau unor torturi cumplite, in urma carora decedau pe loc sau in urmatoarele cateva zile.     Toate ororile care se petreceau la „Canalul Mortii”, cat si in celelalte inchisori din Romania, au ajuns din fericire la cunostinta Agentiilor de presa din Occident, presa si posturile de radio din strainatate descriind cu lux de amanunte faradelegile care se infaptuiau acolo, astfel ca autoritatile dela Bucuresti au fost obligate sa ia masuri pentru oprirea exceselor din cadrul asa zisei „reeducari” a detinutilor politici. In anul 1953, dupa moartea initiatorului acelor meteode barbare de lichidare a adversarilor politici, Stalin, la data de 1 iulie lucrarile de constructie a Canalului au fost suspendate.     La sfarsitul lunii August, dupa patru ani de detentiie la Canal, Liciniu Faina a fost eliberat, impunandu-i-se domiciliu fortat si obligatia de se prezenta de 2 ori pe luna la militie. Dupa numai cateva luni este arestat din nou in orasul Fagaras unde gasise ceva de lucru si dus la inchisoarea „Malmaison” in celula condamnatilor la moarte, prin care trecuse si Lucretiu Patrascanu inaintea executiei sale. Stia ca va fi impuscat deoarece pentru a i se prabusi demnitatea si moralul i s-a atras atentia supra acestui lucru si astepta resemat desfasurarea evenimentelor. Dupa cateva luni de asteptare i s-a inscenat un nou proces in urma caruia a fost condamnat la 18 ani de munca silnica si reintors la Jilava, unde a impartit celula cu avocatul V.Georgescu-Barlad, generalul Potopeanu fost ministru in guvernul Antonescu si generalul de Corp de Armata Leoveanu care a murit dupa scurt timp in urma tratamentului si batailor zilnice. Mai erau detinuti acolo generalul Voicu, decorat cu cele mai inalte ordine si medalii, generalul Nicolae Dragomir succesorul generalului Antonescu la Catedra de Strategie a Academiei Militare, fost ministru si conferentiar la Facultatea de Drept din Bucuresti, si multi alti reprezentanti de seama ai Armatei, vechi Justitii si Diplomati.      De la Jilava Liciniu Faina a fost transferat la Gherla unde functiona un regim de exterminare a detinutilor politici. La intrarea in celule a oricarui dintre oficialii inchisorii, toti detinutii erau obligati sa se culce pe burta iar brutele in uniforma calcau cu cismele peste trupurile lor firave. Cu lanturi deosebit de grele la picioare a fost trnsferat inapoi la Jilava unde a fost introdus intr-o celula fara ferestre , in care plutea un miros pestilential datorita tinetei din interior. Acolo a fost martorul a doua crime de un sadism iesit din comun. Fostul erou aviator Emanuel Barbici a fost batut in mod bestial deoarece isi facuse o tigara dintr-un petec de hartie si a murit dupa doua zile in chinuri ingrozitoare datorita blocarii canalului urinar cu cheaguri de sange in urma loviturilor de bocanci primite in zona bazinului. A doua victima a fost batranul general Dumitrescu in varsta de 81 de ani, care nu s-a putut urca in duba penitenciarului datorita greutatii enorme a lanturilor dela picioare. Ofiterul de securitate care supraveghea imbarcarea l-a trantit cu o furie oarba la pamant in pumni, calcandu-l apoi in picioare ca pe o carpa. Dupa doua zile batranul general a incetat din viata. Dela Jilava Liciniu a fost dus in inchisoarea din orasul Galati unde apa potabila era adusa direct din Dunare si detinutii mureau pe capete datotita dezinteriei si lipsei ingrijirilor medicale. Acolo i s-a adus la cunostinta sentinta de divort a sotiei sale care o facuse formal, deoarece fusese supusa unor mari presiuni din partea securitatii. In toamna anului 1962 a fost transferat la inchisoarea din Botosani unde i s-a propus eliberarea in schimbul dezavuarii partidului sau PNT dar a refuzat, fapt pentru care a fost transferat la Aiud pentru a se continua „reeducarea „ lui, intrucat aceasta nu daduse rezultate pozitive. La Aiud a fost tinut 5 luni in izolare totala si intuneric deplin, fiind eliberat printre ultimii detinuti politici la data de 30 augst 1964, dupa 19 ani de haituire, arestari si deportari succesive. Amintirile lui din infernul prin care a trecut se incheie astfel :„Datoria noastra, a celor scapati din ghearele mortii, alaturi de urmasii celor jertfiti, este de a starui in credinta reinvierii spirituale, dar mai ales morale a Neamului”. Partidul comunist din Romania nu ar fi putut pune in aplicare politica sa de genocid daca nu ar fi avut aportul unor indivizi recrutati dela periferia societatii in care viermuiau indivizi de teapa lui Stangicel. Incadrati ca ofiteri in Ministerul Securitatii Statului, acesti calai tortionari care ucideau cu placere si sadism, au demonstrat cat de jos poate decadea fiinta umana atunci cand este lipsita de cele mai elementare notiuni de morala si de credinta in Dumnezeu.
Sursa: George Georgescu, publicist, membru al Asociatiei Scriitorilor Romani din Canada