Blajul

Matei Boila, astăzi preot şi senator, s-a născut la Blaj în 17 aprilie 1926 la Blaj. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Cluj. Ín 1945 s-a înscris în P.N.Ţ. între 1945 – 1947 a fost membru activ în Mişcarea studenţilor anticomunişti. După ce a fost arestat timp de două săptămâni în 1947, a trăit ascuns doi ani în  localităţile Bădăcin şi Morlaca.      Ín 1952 este arestat în lotul foştilor demnitari sau luptători anti-comunişti din partidele politice istorice. Condamnat administrativ pentru activitatea anticomunistă din timpul studenţiei,  este trimis la Canal. A petrecut zece ani în temniţele comuniste. S-a căsătorit în 1965 şi are patru copii în 1977 a fost hirotonit preot în clandestinitate.      Astăzi este senator şi autor al unui proiect de lege privind retrocedarea lăcaşurilor de cult ce au aparţinut Bisericii Greco-Catolice sursa: www.procesulcomunismului.ro

Sacrificarea Romaniei la intalnirea tripartita dela Ialta a avut urmari catastrofale pentru tara noastra care a intrat in cea mai dramatica perioada a istoriei sale, pierzandu-si atat demnitatea cat si independenta de Stat. Practic, in urma intelegerii dintre Stalin, Roosevelt si Churchill, Romania a devenit o republica socialista de tip sovietic. Fiind lasat la discretia aliatului cu steaua rosie la chipiu, poporul roman a fost supus unui regim draconic de exterminare, sute de mii de oameni nevinovati fiind asasinati in universul concentrationar, unde au fos distruse vieti si destine. Printre miile de victime ale regimului comunist instalat in Romania a fost si juristul Liciniu Faina, nevoit sa treaca prin situatii de cosmar in care multi altii si-au pierdut echilibrul psihic. Cei 15 ani de temnita grea, inclusiv celula condamnatilor la moarte, nu i-au frant insa verticalitatea morala ramanand darz si neclintit ca o stanca. Nu si-a renegat nici o data crezul politic, luptand cu toata energia pentru pastrarea identitatii si fiintei noastre nationale, pana in ziua in care a parasit lumea ce i-a fost ostila, la numai patru luni dupa rasturnarea regimului comunist impotriva caruia luptase o viata intreaga. El a trecut in eternitate cu numai 12 zile inaintea alegerilor din anul 1990, in care figura pentru a doua oara pe listele de candidati PNTCD din judetul Alba.      In amintirile sale intitulate „Zbucium in declinul Neamului”, Liciniu Faina furnizeaza informatii deosebit de pretioase pentru cercetatorii si analistii politici care studiaza fenomenul unic in lume al „reeducarii „ morale a omului prin torturi fizice ce depasesc limitele imaginatiei. Generatiile care au urmat dupa acea perioada dramatica nu pot concepe si nici intelege cum de a fost posibil un genocid de asemenea anvergura, in care au fost asasinati o generatie de magistrati, ofiteri, preoti, studenti, elevi, tarani si multi altii. Tinerii din zilele noastre nu au cunoscut insa ororile razboiului si nici regimul de tara ocupata supusa unui regim de exterminare. Poate au auzit parintii lor vorbind in soapta despre dezgroparea in Insula mare a Brailei a osemintele unor fosti detinuti politici cu lanturi la picioare si catuse la maini, sau despre intamplarea in care un copil a scos la suprafata in zona fostei inchisori dela Salcia un craniu omenesc langa care a gasit un lant de fier. Ei nu au putut citit in presa despre corpul perforat de piroane al fostulu detinut politic Sotir Georgescu, sau despre proteza dentara care a mai ramas din fostul comandor de aviatie care a fost aruncat de un tigan supraveghetor in cuptorul caramidariei dela Canalul mortii.      Liciniu Faina s-a nascut la Blaj in anul 1911 in familia preotului-profesor Gheorghe Faina, apreciat si respectat de toti credionciosii parohiei datorita carismei si integritatii sale morale. Doctor in Drept al Universitatii din Cluj, membru al Baroului, Liciniu si-a impletit activitatea profesionala de jurist cu idealurile politice ale Partidului National Taranesc, nutrind pentru personalitatea ilustrului barbat de Stat Iuliu Maniu o deosebita stima si admiratie. Dupa cum se stie, la alegerile din anul 1946 partidul sau a obtinut o majoritate zdrobitoare, el fiind ales deputat, reprezentand judetul Tarnava-Mica. Dupa numaratoarea voturilor insa, conducatorii comunisti au intrat in panica si in urma consultarii stapanilor dela Moscova au falsificat in mod grosolan rezultatul scutinului, inversand procentajele.    Ce a urmat se cunoaste. Avand toate parghiile puterii in mana si sprijinul armatei rosii de ocupatie, instruiti de consilieri sovietici, fara existenta unei opozitii reale, comunistii care erau agenti fideli ai Moscovei au declansat cea mai cumplita teroare cunoscuta in istoria Romaniei. Fugarit si haituit, Liciniu Faina a fost urmarit si arestat, fiind martor al decimarii unui numar enorm de mare de elite si valori umane prin infometare, torturi inimaginabile, norme de munca epuizante, boli grave contractate datorita regimului de exterminare la care erau supusi detinutii politici. Cu toate acestea el nu isi denigreaza neamul si tara in amintirile sale, ci relateaza ca martor ocular faptele degradante care au descalificat o tagma de oameni ramasa la stadiul de primate pe scara evolutiei. „Doamne, se intreaba el, ai faurit o lume atat de minunata, cum de ingadui ca opera Ta sa fie murdarita astfel?”     Calvarul lui Liciniu Faina incepe in luna iunie a anului 1945, chiar in prima zi a intoarcerii sale in tara in fruntea unui escadron de cavalerie, venind de pe frontul de Vest unde luptase eroic. Intamplarea a facut sa fie martorul unei scene in care un soldat din Compania sa era batut cu salbaticie de un ofiter sovietic care omorase calul cavaleristului roman, pe care il considera vinovat de incident. Cerand explicatii pentru tratamentul aplicat ostasului roman, Liciniu s-a trezit cu pistolul rusului in piept, a auzit declicul armei, dar glontul nu a pornit de pe teava. Bucurandu-se de o constitutie fizica deosebit de puternica l-a dezarmat pe agresor trantindu-l la pamant. Din nefericire ofiterul rus nu era altul decat fiul cunoscutului general Frunze, cel care reorganizase invatamantul militar sovietic, a carui Academie ii purta numele.      A doua zi o companie de soldati rusi a pornit in urmarirea lui pentru a-l prinde si impusca in mijlocul satului, spre a fi dat de exemplu. Camarazii si superiorii lui l-au sfatuit atunci sa se ascunda, deoarece rusii care se purtau in Romania ca intr-o tara ocupata erau hotarati sa-si duca planul lor crimnal la indeplinire. In aceasta stuatie Liciniu Faina a parasit armata luand legatura cu puternica organizatie a PNT in cadrul careia activase inca din anii studentiei, asumandu-si riscul luptei impotriva comunismului. A inceput prin mobilizarea tineretului si a taranilor organizand adunari obstesti la sate si in comune, aratand pericolul care pandea tara noastra caci incepuse deja asasinarea unor fruntasi taranisti. Desi se bucura de imunitate parlamentara intrucat fusese ales deputat in parlamentul tarii, pe data de 8 iunie 1947, la doua zile dupa logodna lui cu soprana lirica Lucia Neamtu, a fost arestat fara nici o justificare si aruncat in inchisoarea Vacaresti unde domnea „legea batei” aplicata de doi infractori de drept comunnumiti de conducerea inchisorii ca supraveghetori ai detinutilor politici. Aceste brute care proveneau dela periferia societatii aplicau detinutilor batai zilnice in urma carora numarul celor ce decedau era deosebit de mare. Periplul lui Liciniu in universul concentrationar din Romania incepe cu transferarea lui la renumita inchisoare din Pitesti care va dobandi curand o sinistra faima datorita metodelor de „reeducare” prin care detinutii politici erau transformati in zdrente umane cu ajutorul tortionarilor alesi din randul celor arestati. Acolo Liciniu a impartit celula cu profesorul universitar doctor Victor Papilian dela Facultatea de Medicina din Cluj, renumita personalitate in orasul de pe Somes. Mai erau acolo inchisi un mare numar de intelectuali adunati de pe tot cuprinsul tarii, dintre care unii de reputatie mondiala. Arestarea acestor somitati facea parte din planul de profanare a Institutiilor de Cultura care au dat cateva generatii de intelectuali, dintre care unii adevarate celebritati. Dupa vizita ministrului comunist al justitiei Avram Bunaciu in acel penitenciar, au fost puse in aplicare masuri draconice care fac si acum sa tremure carnea pe supravietuitorii infernului dela Pitesti. Datorita imunitatii parlamentare de care se bucura in calitate de deputat, Liciniu Faina a fost transferat in arestul Ministerului de Interne a carui paza era asigurata de un batalion de jandarmi de sub comanda aceluiasi capitan care comandase plutonul de executie al Maresalului Antonescu.     Dupa cateva luni, datorita faptului ca detinerea sa in detentie incalca cele mai elementare reguli palamentare, a fost pus in libertate si a plecat la parintii sai la Blaj unde s-a casatorit cu Lucia Neamtu, ducandu-se apoi sa petreaca luna de miere la Sovata. Dupa cateva zile insa seful securitatii de acolo l-a anuntat ca a primit ordin dela Bucuresti sa-l aresteze. In aceasta situatie a hotarat sa plece in Capitala, sperand sa i se piarda urma in marele oras. In anul 1947 comunistii au pus in aplicare un plan de eliminare a tuturor liderilor partidelor istorice si, in urma unei inscenari, Iuliu Maniu a fost arestat impreuna cu intreaga conducere a partidului taranist. Intuind pericolul care il pandea, Liciniu a plecat la Blaj dar acolo era asteptat de securistii locali asa ca a fost nevoit sa fuga pin gradina casei parintesti sarind gardul, calatorind pe jos, numai noaptea, pentru a nu fi descoperit si arestat. A ajuns la o sora a sa care se mutase de curand la o noua adresa, sperand sa nu fie descoperit, dar si acolo era asteptat de politie si arestarea lui pregatita, asa ca a continuat sa fuga impreuna cu sotia sa care il urma cu un devotament iesit din comun, ajungand la Reghin si de acolo la Tag.Mures unde aveau niste rude.      Doi ani de zile s-au ascuns pe unde au putut, lucrand pe ici pe colo pentru a nu fi descoperiti. Dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai la finele anului 1947 comunistii au declansat un val masiv de arestari, in special din randurile national-taranistilor. Securitatea se consolidase intre timp si sub indrumarea directa a unor ofiteri KGB ridicau de la domiciliu sau chiar de pe strada pe toti aceia care constituia un obstacol in calea politicii lor de sovietizare a tarii noastre. Intr-una din zile, ca intr-o secventa dintr-un film politist, patru securisti au intrat pe usa casei in care se ascundea, unul dintre ei tinand pistolul in coastele sotiei sale pe care o urmarisera in drumul intoarcerii acasa. „In sfarsit ne-ati picat in mana”, a rostit unul mai mare in grad punandu-i pistolul la tampla.      A fost aruncat in inchisoarea Jilava care era renumita pentru regimul de teroare ce domnea acolo. Un an de zile a asteptat in conditii cumplite pana i-a venit randul la proces. Barbatul cu alura de sportiv arata acum ca o umbra a celui care fusese, incapabil sa articuleze un singur cuvant in apararea sa. La inapoierea dela tribunal tot lotul a fost tinut o ora in pielea goala in gerul si zapada de afara, ca pedeapsa deoarece unul dintre detinuti lesinase de epuizare in timpul procesului. Introdus in celula nr. 7 a avut o viziune de apocalips, deoarece detinutii de acolo aratau ca niste schelete si incercau sa supravietuiasca in conditii de exterminare. „Pentru cel care a cunoscut Jilava anilor 1947-52, pronuntarea acestui nume ii opreste respiratia si simte cum incepe sa-i curga pe spinare apa rece si murdaria acestui fort transformat in inchisoare „, isi reaminteste el cu oroare. „Mii de oameni zac in pamantul ei fara cea mai neinsemnata urma sau indiciu de mormant”. Numai zidurile acelei sinistre inchisori stiu cati detinuti au fost asasinati din dispozitia autoritatilor vasale Moscovei. Intr-o dimineata el a fost trezit de zgomotul catorva rafale de arme automate, afland apoi prin alfabetul Morse ca fusesera executati colonelul Tetorian, maiorul Eliad si actorul Emilian. Dupa un stagiu destul de lung la Jilava a fost deportat in lagarul de munca dela Poarta Alba, unde in primele zile ale sosirii lui acolo a asistat la o scena care l-a marcat pentru tot restul vietii. Un grup de ofiteri fusesera „descarcati” din camioane si asteptau resemnati asezati pe boccelute sa fie luati in primire. Supraveghetorul Stangicel, un tigan condamnat pentru crima, care avea drept de viata si de moarte asupra deportatilor politici, s-a adresat unui aviator care nu se ridicase in picioare in fata lui. „Tu de ce nu te scoli in picioare cand vorbesc cu voi”? Ofiterul a fost luat pe sus de cativa detinuti de drept comun, lovit in cap cu o maciuca de supraveghetor si aruncat in cuptorul caramidariei, la curatirea caruia dupa un timp, din comandorul de aviatie nu mai ramasese decat proteza lui dentara si cateva oase calcinate.     Liciniu a fost tinut cinci saptamani la izolare totala la „neagra”, unde primea hrana si apa o singura data la trei zile. Regimul din acel lagar era inuman si nu este de mirare ca unii nu l-au putut suporta. Un sofer care incercase sa evadeze din acel infern a fost prins, legat de un stalp si toate brigazile au fost obligate sa treaca prin fata lui pentru a-l scuipa. A fost tinut la stalpul infamiei fara apa si hrana pana a murit in chinuri ingrozitoare. Profesorul Simionescu dela Facultatea de Medicina din Bucuresti, fost ministru in guvernul Cuza-Goga, nemaiputand suporta umilintele si bataile pe care le incasa zilnic dela supraveghetori se dela cei convertiti la marxism, a intrat de buna voie in „zona mortii” interzisa deportatilor, unde a fost impuscat de sentinela din prepeleac. Echipele de tortionari alcatuite din cei care acceptasera de buna voie functia de cozi de topor, aplicau zilnic medodele de „reeducare”, mai ales intelectualilor, pe care ii supuneau unor torturi cumplite, in urma carora decedau pe loc sau in urmatoarele cateva zile.     Toate ororile care se petreceau la „Canalul Mortii”, cat si in celelalte inchisori din Romania, au ajuns din fericire la cunostinta Agentiilor de presa din Occident, presa si posturile de radio din strainatate descriind cu lux de amanunte faradelegile care se infaptuiau acolo, astfel ca autoritatile dela Bucuresti au fost obligate sa ia masuri pentru oprirea exceselor din cadrul asa zisei „reeducari” a detinutilor politici. In anul 1953, dupa moartea initiatorului acelor meteode barbare de lichidare a adversarilor politici, Stalin, la data de 1 iulie lucrarile de constructie a Canalului au fost suspendate.     La sfarsitul lunii August, dupa patru ani de detentiie la Canal, Liciniu Faina a fost eliberat, impunandu-i-se domiciliu fortat si obligatia de se prezenta de 2 ori pe luna la militie. Dupa numai cateva luni este arestat din nou in orasul Fagaras unde gasise ceva de lucru si dus la inchisoarea „Malmaison” in celula condamnatilor la moarte, prin care trecuse si Lucretiu Patrascanu inaintea executiei sale. Stia ca va fi impuscat deoarece pentru a i se prabusi demnitatea si moralul i s-a atras atentia supra acestui lucru si astepta resemat desfasurarea evenimentelor. Dupa cateva luni de asteptare i s-a inscenat un nou proces in urma caruia a fost condamnat la 18 ani de munca silnica si reintors la Jilava, unde a impartit celula cu avocatul V.Georgescu-Barlad, generalul Potopeanu fost ministru in guvernul Antonescu si generalul de Corp de Armata Leoveanu care a murit dupa scurt timp in urma tratamentului si batailor zilnice. Mai erau detinuti acolo generalul Voicu, decorat cu cele mai inalte ordine si medalii, generalul Nicolae Dragomir succesorul generalului Antonescu la Catedra de Strategie a Academiei Militare, fost ministru si conferentiar la Facultatea de Drept din Bucuresti, si multi alti reprezentanti de seama ai Armatei, vechi Justitii si Diplomati.      De la Jilava Liciniu Faina a fost transferat la Gherla unde functiona un regim de exterminare a detinutilor politici. La intrarea in celule a oricarui dintre oficialii inchisorii, toti detinutii erau obligati sa se culce pe burta iar brutele in uniforma calcau cu cismele peste trupurile lor firave. Cu lanturi deosebit de grele la picioare a fost trnsferat inapoi la Jilava unde a fost introdus intr-o celula fara ferestre , in care plutea un miros pestilential datorita tinetei din interior. Acolo a fost martorul a doua crime de un sadism iesit din comun. Fostul erou aviator Emanuel Barbici a fost batut in mod bestial deoarece isi facuse o tigara dintr-un petec de hartie si a murit dupa doua zile in chinuri ingrozitoare datorita blocarii canalului urinar cu cheaguri de sange in urma loviturilor de bocanci primite in zona bazinului. A doua victima a fost batranul general Dumitrescu in varsta de 81 de ani, care nu s-a putut urca in duba penitenciarului datorita greutatii enorme a lanturilor dela picioare. Ofiterul de securitate care supraveghea imbarcarea l-a trantit cu o furie oarba la pamant in pumni, calcandu-l apoi in picioare ca pe o carpa. Dupa doua zile batranul general a incetat din viata. Dela Jilava Liciniu a fost dus in inchisoarea din orasul Galati unde apa potabila era adusa direct din Dunare si detinutii mureau pe capete datotita dezinteriei si lipsei ingrijirilor medicale. Acolo i s-a adus la cunostinta sentinta de divort a sotiei sale care o facuse formal, deoarece fusese supusa unor mari presiuni din partea securitatii. In toamna anului 1962 a fost transferat la inchisoarea din Botosani unde i s-a propus eliberarea in schimbul dezavuarii partidului sau PNT dar a refuzat, fapt pentru care a fost transferat la Aiud pentru a se continua „reeducarea „ lui, intrucat aceasta nu daduse rezultate pozitive. La Aiud a fost tinut 5 luni in izolare totala si intuneric deplin, fiind eliberat printre ultimii detinuti politici la data de 30 augst 1964, dupa 19 ani de haituire, arestari si deportari succesive. Amintirile lui din infernul prin care a trecut se incheie astfel :„Datoria noastra, a celor scapati din ghearele mortii, alaturi de urmasii celor jertfiti, este de a starui in credinta reinvierii spirituale, dar mai ales morale a Neamului”. Partidul comunist din Romania nu ar fi putut pune in aplicare politica sa de genocid daca nu ar fi avut aportul unor indivizi recrutati dela periferia societatii in care viermuiau indivizi de teapa lui Stangicel. Incadrati ca ofiteri in Ministerul Securitatii Statului, acesti calai tortionari care ucideau cu placere si sadism, au demonstrat cat de jos poate decadea fiinta umana atunci cand este lipsita de cele mai elementare notiuni de morala si de credinta in Dumnezeu.
Sursa: George Georgescu, publicist, membru al Asociatiei Scriitorilor Romani din Canada

Nascut in Blaj, Romania.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca, sectia pictura.

 

Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, Filiala Bucuresti.

 

EXPOZITII PERSONALE IN TARA

 

1963 – Casa de Cultura, Blaj

1974 – Casa Corpului Didactic, Bucuresti

1979 – Teatrul de Comedie, Bucuresti

1982 – Galeria „Caminul Artei”, Bucuresti

1982- Hotel International, Mamaia

1985 – Galeria de arta a municipiului Bucuresti

1988 – Galeria „Simeza”, Bucuresti

1990 – Muzeul de Istorie,Blaj

1991 – Galeria „Simeza”, Bucuresti

1992 – Complexul expozitional, Cluj-Napoca

1996 – Galeria „Orizont”, Bucuresti

2000 – Muzeul „Enescu”, Palatul Cantacuzino, Bucuresti

2001- Cercul Militar National, Bucuresti

2002 – Galeria Nationala „Apollo”, Bucuresti

2002 – Galeria „Frezia”, Dej

 

EXPOZITII PERSONALE IN STRAINATATE

 

1983, 1988, 1993, 1998 – Accademia di Romania, Roma, Italia

1983 – „Il Palazzo Kursall”, Abano Terme, Italia

1983 – „Bottega d’Arte St.Ambroeus”, Milano, Italia

1986 – Galeria „Civica Cavour”, Padova, Italia

1986 – Galeria Internationala de arta romaneasca, Viena, Austria

1987 – Galeria „Arc”, Frankfurt, Germania

1988 – Galeria „Comunale”, Manfredonia, Italia

1989 – Palazzo del Retorato, Universitatea de Studii Basilicata, Potenza, Italia

1998 – Institutul de Cultura „Nicolae Iorga”, Venetia, Italia

1999 – Palazzo „Bruschi”, Tarquinia”, Italia

1999 – „Le pagine dell’arte”, Roma, Italia

1999 – „Cafe Storico Notegen”, Roma, Italia

1999 – „Bar degli Artisti”, Civitavecchia, Italia

2001 – „Galleria d’Arte Borromeo”, Padova, Italia

2003 – Centrul Cultural, Paris, Franta

2003 – „Cadre&Compagnie”, Lagny-sur-Marne, Franta

 

EXPOZITII DE GRUP

1975 – Galeria de arta a municipiului Bucuresti, Anul International al femeii

1983, 1984, Expozitie de arta romaneasca, UNESCO, Bucuresti, Romania

1991 – Galeria de arta, „Atitudini, repere, modalitati”, Cluj

1991 – Arta contemporana, Centrul Cultural Malines, Belgia

1991 – Expozitia „22 Decembrie”, Pitesti, Romania ( Premiul I – pictura )

1992 – Arta contemporana, Brugge, Belgia

1992 – „Nudul”, Galeria „Galla”, Bucuresti

1993 – Arta contemporana, Volvo, Suedia

1998 – Arta contemporana italo-romana, Accademia di Romnia, Roma, Italia

2000 – Galeria d’Arte „Capocroce”, Montecellio, Italia

2000 – Banca din Milano, Arta contemporana italo-romana

2001 – Accademia di Romania, Dialog, Arta contemporana romaneasca si italiana, Roma, Italia

 

Din anul 1973 participa la toate expozitiile de arta ( municipale, anuale, bienale, republicane ) organizate in Romania.

 

Burse

 

1999 – a beneficiat de o bursa acordate de prof. univ. Marian Papahagi la Accademia di Romania, Roma, Italia.

 

CALATORII DE STUDII SI DOCUMENTARE

 

America, Austria, Belgia, Franta, Germania, Italia, Olanda

 

LUCRARI DE ARTA IN COLECTII DE STAT SI PARTICULARE

 

Austria, Belgia, Canada, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Romania, Rusia, S.U.A., Suedia etc.

 

LUCRARI DE ARTA MONUMENTALA

 

1969 – Statiunea Venus, „Muzica”

1989 – Restaurarea picturii murale de la Palatul Lippomano ( opera arhitectonica si istorica ce dateaza din anii 1400 – 1500 ) din Padova

1993, 1995 – Realizarea picturii de pe cele doua arcade din Sala „Unirii”, Alba Iulia, concretizate in 15 portrete de domnitori si 14 portrete de carturari.

 

DONATII

 

„Nasterea” – ulei pe panza, 120/95 cm, Muzeul Vatican din Roma, Italia

„George Enescu” – portret, tehnica mixta, Muzeul „Enescu”, Palatul Cantacuzino, Bucuresti, Romania

„Lucian Blaga” – portret, ulei pe panza, 70/50 cm la Muzeul „Blaga” Lancram, Alba

10 opere donate Muzeului de Arta din Blaj

 

„Ganditor”, ulei pe panza, 50/70 cm, ONU, New York

1997 – pune bazele Taberei Internationala de Arta Plastica „Inocentiu Micu-Klein”, cu o sectiune de Arta Sacra la Blaj. Sursa : www.artline.ro

Menestrelul din Marginimea Sibiului.

„Sunt cel care iubesc pe altii”

Avea sa-si ingroape toate grijile, a doua zi de Inviere. Cand s-a urcat la volanul Golf-ului sau albastru, insotit doar de sotie si de fiica cea mare, stia ca acolo unde se duce n-o sa-l intrebe nimeni despre noul guvern, despre Tariceanu sau suspendarea din functie. A lasat in urma fermecatorul Sibiu, cotind spre munti. In Orlat, la numarul 855, il astepta cel mai cautat ardelean din Marginimea Sibiului. Putini i-au aflat tainele. Pret de cateva ceasuri, Traian Basescu si-a indulcit, departe de ochii lumii, amarul vietii de presedinte.

Al nimanui si al tuturor

Isi spune Menestrel si, de cand se stie, canta. Mai toate marimile vechi si noi i-au ascultat taragotul, tambalul de o suta de ani si „ciuiturile cu prostii”. Fusese lautarul preferat al lui Nicu Ceausescu (expediat prin toamna lui 87 prim-secretar la Sibiu), il asculta maica-sa la telefon de la Bucuresti, in serile cand Nicu o suna la opt fix sa-i dea raportul sau „sa-i puna o ciuitura”, l-a sorbit Adrian Paunescu care-i si dedicase prin 94 o poezie scrisa „la minut”, l-a aplaudat, sobru, Ion Iliescu, la o aniversara, iar, mai incoace, l-a gasit si Traian Basescu, in timpul escapadelor sale estivale pe litoral. „Inainte”, l-au chemat stabii de la partid si Securitate sau oameni simpli, la nunti si alte petreceri. „Dupa”, l-au tocmit armate intregi de sefi si sefuleti sau sali ticsite cu romani pribegi prin lume. Tuturor le-a cantat, „ciuit” si recitat la fel. Sergiu Cipariu, zis Babu (asa li se spune barbatilor de frunte din Marginimea Sibiului), n-a fost al nimanui si pare sa fie al tuturor.

Pe Traian Basescu l-a cunoscut „la ziua unui prieten al dansului”, unde cantase impreuna cu marele Bocsa. Isi aminteste doar ca pe atunci nu era presedinte. Dupa, s-au intalnit mai des: „Eu eram cu ansamblul de la Jidvei la mare, unde faceam si prezentare de vinuri, la Neptun, la Ciresica. Acolo venea. Ii cantam melodiile care ii placeau. Nu ma gandeam sa-i placa muzica ardeleneasca. A cerut „Ana, zorile sa varsa” si „Bate vantu-n curmatura”.”

Mai tarziu, Sergiu Cipariu a ajuns sa cante in duet cu Bodo, pe atunci ginerele presedintelui. „I-am tot povestit”, zice Sergiu, zimbind pe sub mustata taiata ingust, „ca am o pivnita cu tambal, sa vina sa-l asculte”. Se apropie de tambalul de o suta de ani si canta molcom, in timp ce trage iute peste corzi: „Asta-i doina doinelor…”. Si isi toarna vin: „licoarea binecuvantata”. Cand termina de cantat, trece la o poezie in pas cu sarbatorile:

„M-a rugat ieri Dumnezeu: fii bun, stai in locul meu/ Vreu sa ma hodin si eu/ Si ce fac, Doamne, l-am intrebat/ Daca cat timp esti plecat/ Eva intra in pacat?/ Ia-o ca pe-o frunza in vant/ si alung-o pe pamant/ Insa daca peste ani/ Intr-un grajd cu multi juncani/ Trupu-i gingas si frumos o sa-l nasca pe Cristos/ Rastigneste-i lacomia/ Schimba-i numele in Maria/ Vesniceste-o ca fecioara/ si primeste-o-n Ceruri iara!”. A auzit-o undeva si a bagat-o la cap. La fel ca alte cateva sute de poezii.

Pivnita cu tambal se incalzeste cu vin ales. Spanzurat de un cui, Gheorghiu Dej strajuieste cele cateva butoaie si zeci de sticle stivuite langa pereti. L-a pus in perete dupa 89, cand i-a gasit portretul intr-un pod din Sibiu. Si inainte, tovarasii se cufundau in pivnita lui Babu tot ca sa se pazeasca. De ochii lumii. „Aici, la mine, pivnita o fost casa de protocol. Inainte erau alte distante. Cu Basescu ii altfel. Nu ziceai ca-i sef de stat. Om normal. Plin de gluma si poanta”. Babu masoara vremurile cu minte jucausa: „I-am zis si bancuri cu ardeleni impociumpati”. Interpreteaza ca pe scena – „Ion catre Gheorghe: „Apoi ma, Gheorghe, tu stii ce-i aceia omenia?”. „Nu, Ioane, apoi ce sa fie?” „Apoi ai omenie atuncea cand, daca ai promis ceva, apoi musai te tai de promisiune. Da intelijenta stii ce-i?” „Nu stiu, Ioane.” „Apoi ai intelijenta daca nu promiti niciodata nimic””. Presedintele a ras cu pofta. Doi petrecareti! Iata-i: unul scund si putintel, hahaind cu gura pana la urechi si cu priviri piezise; celalalt, rotofei si inca voinic, cantand draceste, printre vorbe impelitate.

Babu prinde chef de vorba, iar vinul il ajuta sa se simta in largul lui: „O venit aici, am stat un pic de povesti, o vizitat butoaiele. Era foarte incantat. Pe urma, o mers la Gura Raului, ca iesea lumea din biserica, si s-o dus cu prefectul acolo. Si-apoi o venit inapoi, am servit masa. Am cantat, o cantat impreuna cu mine. O treaba foarte comoda, fara nimic de protocol, fara distanta”.

Istorie cu „ciuituri” Pivnita cu tambal

Pe Babu e mai simplu sa-l intrebi la ce nu stie sa cante: „Poate la sitar indian”. Alearga cu degetele pe orice coarda si sufla priceput in orice scoate muzica. Mai ales in taragot, ca are putin din toate. (Drept exemplu, sufla o invartita ca pe la nuntile din Marginime).

Tot de pe la nunti a invatat si „ciuiturile” strigate de feciori pe ulitele din Rod. Nicu Ceausescu se dadea in vant dupa ele si, uneori, o chema pe ma-sa la telefon sa le asculte: „Zicea: „Babule, baga o ciuitura!” Zicea: „Hai, ma, zi-i o ciuitura lu mama”. Mie nu-mi venea sa cred. Zicea: „Zi-i ma, zi-i acolo!” Si ce sa-i fac, daca o zis…”. Babu se indura si striga in receptor cat il tinea gura: „Ai mandruto, cum t-as da/ Ai, ca nici catrinta-n c… n-a sta/ C-a zbura din buca-n buca/ Ca gaina habauca…”. Pe atunci, Nicu Ceausescu tara dupa el doua valize cu un transformator urias, un telefon de campanie carat peste tot cu un Aro. Cu el suna si din creierii muntilor, ca sa dea raportul acasa: unde e, cu cine chefuieste, tot…

In toamna lui 87, Elena Ceausescu isi exilase plodul la Sibiu, ca sa-l rupa de soprana Daniela Vladescu. Viata dulce gasise insa si in Marginime: „Eram cu el tot timpul. Daca azi nu, maine precis eram. Cu el, Nadia Comaneci o fost de multe ori la mine acasa. Din ce-am vazut si am simtit eu, Nadia efectiv il iubea. Venea uneori si nechemata. Venea la mine si ma intreba: „Cum e treaba?” „Nu stiu, ca nu l-am intalnit”. Nu o obliga, cum au scris ziarele ca, vai de mine, ce facea Nicu Ceausescu, ii smulgea unghiile… Prostii.” Nicu a vrut sa-l faca pe Sergiu Cipariu ministrul culturii, in 88. „I-am zis: „Daca ti-e drag de mine, lasa-ma in pace””. De „Printisor”, cum era cunoscut pe atunci in popor, isi aminteste ca nu bea asa cum vorbea lumea si nici nu se purta vulgar, cum il descria Pacepa: „Ii placeau poezia si muzica. M-am impacat bine cu el”.

Pe Adrian Paunescu l-a cunoscut dupa Revolutie, prin 94, la o petrecere in Sibiu, la care erau invitati mai toti ministrii. A cantat cu mare daruire si chemare, „ca le-au dat lacrimile”. Paunescu l-a cadorisit cu „un maldar de carti” si i-a compus, pe loc, in semn de recunostinta, un poem: „Si iarasi e greu si avem ghinion/ Si iarasi speranta ne invaluie sfanta/ Si iarasi in noaptea de Sfantul Ion/ E pace, iar Sergiu Cipariu ne canta/ Si in doinele lui urca Voda pe cal/ Iar firul de iarba isi mana curajul/ Romanii prin Sergiu Cipariu cand vin in Ardeal/ Pot ca sa afle unde-i Orlatul si Blajul/ si cat pe lume nu-i inca tarziu/ Si-n dulcea lumina Ardealul se intoarce si el la Sibiu/ si-n cantecul Marii Uniri se inchina/ Astfel precum doar taragoatele stiu.”

Isi toarna din nou din „licoarea binecuvantata” si limba i se dezleaga mai tare. Recita infocat un vers din Esenin si apoi vine vremea sa-si spuna micul sau secret: „Mi-s dragi oamenii, sa-i fac sa se simta bine. N-am fost unul dintre cei mai buni taragotisti, unul dintre cei mai buni solisti vocali. Dar lumea ma chema pe mine. Pe Babu. Secretul e ca dupa patru melodii, auditoriul motaie. Vrea altceva. Mai la tambal, mai o poezie sau o ciuitura, mai la vioara, la saxofon. Dispersam monotonia. De asta am ajuns sa fiu numit menestrel. Sunt cel care iubesc pe altii.” Anul trecut, spune, a avut 30 de ani, acum 58. „Vezi cum trece vremea?” Trece, poate, dar numai pentru Sergiu Cipariu. Babu isi poarta prin lume doar tineretea vesnica, de menestrel.

1912 – S-a nascut, la Blaj(Alba), internationalul roman de fotbal Silviu BINDEA. A evoluat la doar doua echipe: Victoria Cluj (1924-1931) si Ripensia Timisoara (1931-1944), cu aceasta din urmã cistigand patru titluri nationale si doua cupe ale României. A jucat la doua editii ale CM (Italia – 1934 si Franta – 1938), fãcînd parte dintr-un cvintet ramas în istoria fotbalului românesc: Bindea – Beke – Ciolac – Schwartz – Dobay. Laechipa nationalã: 27 meciuri/ 11 goluri. Antrenor cu rezultate notabile, pîna în 1966, cînd s-a retras din fotbal. A incetat din viata la 3 septembrie 1992.
Sursa: www.telegrafonline.ro

(1875-1948) s-a nascut la Ciufud (azi Blaj- Izvoarele) si a urmat teologia la Blaj. Ca student , a fost arestat pentru ca a cantat in corul invatatorului Crucian Simu cantecul “Desteapta-te Romane”, judecat si condamnat la un an de inchisoare si amendat de 10 florini. In anul 1900 a fost hirotonit preot la Abrud , iar in anul 1913 a fost numit protopop al Sebesului, functionand pana la pensionarea din anul 1946. La 2 noiembrie 1918, impreuna cu avocatul dr. Lionel Blaga si alti intelectuali sebeseni, organizeaza Marea Adunare Populara a locuitorilor din Sebes in vederea alegerii Consiliului National Roman local. Este ales presedinte al acestui consiliu la 3 noiembrie 1918, ramanand in aceasta functie pana la 31 decembrie 1918 cand demisioneaza in favoarea lui Sergiu Medean. A participat ca delegat de drept si a condus obstea sebesenilor la Alba Iulia cu ocazia Unirii.

Sursa :www.primariasebes.ro