În apropierea Casei Iacob Mureşianu, pe partea opusă a Bulevardului Republicii se află Centrul Cultural Iacob Mureşianu, clădirea fiind ornamentată cu un mare mozaic policrom cu tema “Istorie şi contemporaneitate”.
Blajul
Stejarul lui Avram Iancu
Din Bulevardul Republicii se poate intra în Parcul Avram Iancu, de fapt un complex natural şi antropic .În partea stangă a parcului se află Stejarul lui Avram Iancu, declarat monument al naturii, a cărui vârstă, după tradiţie, depăşeşte 600 de ani, păstrându-se şi azi viguros şi impunător.
Sub acest stejar, generalul Caraffa a dus tratative cu ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Apafi II, stabilind condiţiile de trecere a Transilvaniei în stăpânirea împaratului de la Viena în 1687.Stejarul poartă numele lui Avram Iancu deoarece în ultimii ani de viaţa se spune că tribunul venea la curtea prietenului său, mitropolitul Alexandru Şterca Şuluţiu şi adeseori stătea la umbra acestui stejar.
Colegiul Naţional Inochentie Micu Clain
Traversînd “Podul Minciunilor”(numit aşa deoarece aici se intâlneau femeile şi bârfeau), spre a urca pe Dealul Hula Blajului, în partea dreaptă se află clădirea impunatoare numită înainte “ Institutul Recunoştinţei”.Numele aminteşte de contribuţia pe care au adus-o elevii şi locuitorii din Blaj şi din împrejurimi la edificarea acestei clădiri.Edificiul a fost terminat în anul 1929 şi a funcţionat iniţial ca “Şcoală normală” pentru pregătirea viitoarelor învăţătoare.
Capela Arhiereilor
Teiul lui Eminescu
La marginea nordică a oraşului, în apropierea şoselei ce duce spre Târnăveni, se află Teiul lui Eminescu, declarat monument al naturii.În primăvara anului 1866, marele poet a străbătut lungul drum, care lega Bucovina de cetatea culturii transilvanene.El dorea să vadă Blajul, despre care i-a vorbit atât de frumos profesorul său de limba română Aron Pumnul.Ajuns dupa un drum greu pe Dealul Hula, Eminescu s-a oprit la umbra acestui tei şi văzând oraşul şi-ar fi ridicat pălăria în semn de omagiu, exclamând cu entuziasm “Te salut din inima, Mică Romă!”.