Străjuind înspre nord oraşul, pe un deal înalt şi vizibil din oricare punct al Blajului, se află un monument stilizat reprezentând evenimentele de la 1848 când, pe durata adunării naţionale, aici a staţionat o legiune de moţi care, în frunte cu Avram Iancu au supravegheat Câmpia Libertăţii.Crucea lui Iancu iniţială, înalta de patru metri, a fost ridicat în semn de recunoştinţă faţă de fapta filantropică a episcopului Ioan Bob, care în timpul foametei din 1815 a ars hârtiile datornicilor săi de la sate, cărora le imprumutase bucate.De acel monument se leagă şi momentul de la 1848, de altfel de la acea dată nimeni nu-i va spune altfel decât “Crucea lui Iancu”, iar dealul pe care se află “Dealul Crucii”.Crucea a fost aruncată în aer în noiembrie 1908.Crucea a fost refacută apoi de Ioan Micu Moldovan în anul 1915 după modelul original.Fragmente din aceasta sunt păstrate în prezent la Muzeul de istorie “Augustin Bunea” din Blaj.