UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ MUNICIPIUL BLAJ, în calitate de beneficiar, comunică lansarea proiectului ”Extindere, reabilitare și dotare Școala Gimnazială Simion Bărnuțiu, structura I M Moldovan și structura P P Aaron”, cod SMIS 121064.
Proiectul este finanțat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 – Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 10.1 – Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, Apel dedicat învăţământului obligatoriu.
AUTORITATEA DE MANAGEMENT pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020 este MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ȘI ADMINISTRAȚIEI (MLPDA), iar ORGANISMUL INTERMEDIAR este AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ CENTRU (ADR CENTRU).
Obiectivul general al proiectului/ scopul proiectului: Creșterea calității educației, atractivității și a gradului de participare pentru 452 de elevi, din care 224 de gen feminin, 228 de gen masculin, 437 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și 59 cu cerințe educaționale speciale din Municipiul Blaj prin extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea structurilor/ Școlilor Gimnaziale ,,Petru Pavel Aaron” și ,,Ion Micu Moldovan”.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Extinderea Școlii Gimnaziale ,,Ion Micu Moldovan”, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru 187 elevi, din care 83 de gen feminin, 104 de gen masculin, toți cei 187 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și din cei 187, 36 cu cerințe educaționale speciale, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și cresterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățământul obligatoriu.
2. Reabilitarea Școlii Gimnaziale ,,Petru Pavel Aaron” și a Școlii Gimnaziale ,,Ion Micu Moldovan”, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru 452 de elevi, din care 224 de gen feminin, 228 de gen masculin, 437 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și 59 cu cerințe educaționale speciale, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățământul obligatoriu.
3. Modernizarea Școlii Gimnaziale ,,Petru Pavel Aaron” și a Școlii Gimnaziale ,,Ion Micu Moldovan”, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru 452 de elevi, din care 224 de gen feminin, 228 de gen masculin, 437 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și 59 cu cerințe educaționale speciale, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățământul obligatoriu.
4. Dotarea Școlii Gimnaziale ,,Petru Pavel Aaron” și a Școlii Gimnaziale ,,Ion Micu Moldovan”, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru 452 de elevi, din care 224 de gen feminin, 228 de gen masculin, 437 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și 59 cu cerințe educaționale speciale, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățamântul obligatoriu.
5. Facilitarea procesului educațional pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale (CES), prin dotările corespunzătoare, pentru 59 elevi cu CES, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățământul obligatoriu.
6. Facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități, prin dotările corespunzătoare, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare, în cadrul unitaților de învățamânt arondate.
Rezultatele proiectului:
1. O unitate de învățamânt extinsă, Școala Gimnazială ,,Ion Micu Moldovan”, arondată unei unități de învațamânt, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru 187 elevi, din care 83 de gen feminin, 104 de gen masculin, toți cei 187 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și din cei 187, 36 cu cerințe educaționale speciale, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățamântul obligatoriu.
2. 2 unități de învățamânt reabilitate (Școala Gimnazială ,,Petru Pavel Aaron” și Școala Gimnazială ,,Ion Micu Moldovan”), arondate unei unități de învățamânt cu personalitate juridică, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru 452 de elevi, din care 224 de gen feminin, 228 de gen masculin, 437 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și 59 cu cerințe educaționale speciale, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățamântul obligatoriu.
3. 2 unități de învățământ modernizate (Școala Gimnazială ,,Petru Pavel Aaron” și Școala Gimnazială ,,Ion Micu Moldovan”), arondate unei unități de învățământ cu personalitate juridică, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru 452 de elevi, din care 224 de gen feminin, 228 de gen masculin, 437 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și 59 cu cerințe educaționale speciale, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățământul obligatoriu.
4. 2 unități de învățamânt dotate (Școala Gimnazială ,,Petru Pavel Aaron” și Școala Gimnazială ,,Ion Micu Moldovam”), arondate unei unități de învățământ cu personalitate juridică, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare pentru 452 de elevi, din care 224 de gen feminin, 228 de gen masculin, 437 aparținând unei categorii dezavantajate (elevi de etnie romă) și 59 cu cerințe educaționale speciale, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și cresterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățământul obligatoriu.
5. Grad crescut de facilitare a procesului educațional pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale (CES), prin dotările corespunzatoare, pentru 59 elevi cu CES, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare, în vederea realizării condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea atractivității și a gradului de participare a populației în învățământul obligatoriu.
6. Grad crescut de acces a persoanelor cu dizabilitați, prin dotările corespunzatoare, în termen de 25 luni de la semnarea contractului de finanțare, în cadrul unităților de învățământ arondate.
Data de începere: 01.12.2017
Perioada de implementare a proiectului este de 48 de luni, respectiv între 01.12.2017 și 30.11.2021.
Valoarea totală a proiectului este de 6.246.548,10 lei, iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 6.175.148,10 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR de 5.248.875,88 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național de 802.769,24 lei.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro, site-ul web al Programului Operaţional Regional 2014-2020, www.inforegio.ro și pagina de Facebook a programului (facebook.com/inforegio.ro).